Un colț de rai pe pământ

Să trăim în veacul de acum cu cumpătare, dreptate şi evlavie. (Tit 2:12)

Dacă vrem să umblăm în lumină, trebuie să-L primim pe Hristos în inimile şi în familiile noastre. Căminul trebuie să devină tot ceea ce implică acest cuvânt. El trebuie să fie un mic colţ de cer pe pământ, un loc în care afecţiunea să fie cultivată, nu reprimată în mod intenţionat. Fericirea noastră depinde de modul în care cultivăm dragostea, compasiunea şi adevărata politeţe unul faţă de celălalt. Motivul pentru care în lumea noastră există atât de mulţi bărbaţi şi femei cu inimi insensibile este acela că adevărata afecţiune a fost privită ca o slăbiciune, fiind descurajată şi reprimată. Partea cea mai bună a naturii persoanelor care fac parte din această categorie a fost pervertită şi a fost împiedicată să se dezvolte încă din copilărie, iar dacă razele luminii divine nu le topesc răceala şi nu le zdrobesc inima împietrită de egoism, fericirea lor va fi îngropată pentru totdeauna. Dacă vrem să avem inimi sensibile, pline de delicateţe, aşa cum a avut Isus când a fost pe pământ, şi acea compasiune sfinţită pe care o manifestă îngerii faţă de muritorii păcătoşi, trebuie să cultivăm compasiunea pe care o manifestă copiii şi care este simplitate pură. Atunci, vom fi curăţiţi, înnobilaţi şi călăuziţi de principiile cereşti.

De același autor

Sfârșitul luptei

Cerul începe în suflet

Un intelect cultivat este o mare comoară, dar, fără influenţa liniştitoare a compasiunii şi a dragostei sfinţite, nu este de cea mai înaltă valoare. Ar trebui să avem pentru alţii cuvinte şi fapte de o delicată consideraţie. Putem să oferim o mie de mici atenţii, în cuvinte prieteneşti şi în priviri calde, plăcute, care apoi se vor reflecta asupra noastră. Neglijându-şi semenii, creştinii egoişti şi nepăsători arată că nu sunt în armonie cu Hristos. Este imposibil să fii în armonie cu Hristos, şi totuşi să fii lipsit de bunătate şi de amabilitate faţă de alţii şi să le ignori drepturile. Mulţi tânjesc îndelung după compasiune şi după o atitudine prietenoasă. Dumnezeu a dat fiecăruia dintre noi o identitate proprie, care nu se poate confunda cu a altcuiva, dar caracteristicile noastre individuale vor fi mult mai puţin proeminente dacă noi suntem cu adevărat ai lui Hristos şi dacă voinţa Lui este şi voinţa noastră. Viaţa noastră trebuie să fie consacrată binelui şi fericirii altora, aşa cum a fost viaţa Mântuitorului nostru. Trebuie să uităm de noi înşine şi să căutăm mereu, chiar şi în lucrurile mici, ocazii favorabile de a ne arăta recunoştinţa pentru favorurile pe care le-am primit de la alţii, profitând de orice ocazie de a-i încuraja pe alţii şi de a le alina suferinţele şi poverile prin acte de amabilitate delicată şi prin mici fapte de iubire. Aceste gesturi de amabilitate care, începând în familiile noastre, se extind în afara cercului familial, contribuie la realizarea fericirii în viaţă, iar neglijarea acestor lucruri mărunte stă la baza unei vieţi de amil răciune şi de tristeţe.

Mărturii, voi. 3, pp. 539-540

Comentariile sunt închise

Un colț de rai pe pământ 1 pe e-mail">
Primește devoționalele
pe e-mail
Abonează-te pentru a primi devoționalele pe e-mail în fiecare zi.
Te poți dezabona oricând prin link-ul de dezabonare din fiecare mesaj trimis.