Să vă purtaţi într-un chip vrednic de Dumnezeu, care vă cheamă la împărăţia şi slava Sa. (1 Tesaloniceni 2:12)
Refacerea şi înălţarea oamenilor încep în cămin. Lucrarea părinţilor este temelia tuturor celorlalte. Societatea este compusă din familii şi este aşa cum o fac să fie capii familiilor. Din inimă „ies izvoarele vieţii” (Proverbele 4:23); iar inima unei comunităţi, a bisericii şi a unei naţiuni este familia. Bunăstarea societăţii, succesul bisericii, prosperitatea naţiunii depind de influenţele căminului.
Importanţa şi ocaziile vieţii de cămin sunt ilustrate în viaţa lui Isus. Acela care a venit din cer să ne fie exemplu şi învăţător a petrecut treizeci de ani ca membru al familiei din Nazaret. În legătură cu aceşti ani, raportul biblic este foarte sumar. Nicio minune nemaivăzută nu a atras atenţia mulţimii. Oamenii nu-l urmau în număr mare şi nici nu ascultau cuvintele Sale. Şi totuşi, în toţi aceşti ani, El îşi împlinea misiunea divină. El a trăit ca unul dintre noi, participând la viaţa familială, supunându-Se disciplinei ei, îndeplinind sarcinile ei şi purtând poverile ei. În grija protectoare a unui cămin umil, participând la experienţele care sunt partea noastră în viaţă, El „creştea în înţelepciune, în statură şi era tot mai plăcut înaintea lui Dumnezeu şi înaintea oamenilor” (Luca 2:52).
În toţi aceşti ani de viaţă retrasă, existenţa Sa a curs în râuri de compasiune şi ajutorare. Altruismul şi perseverenţa Lui răbdătoare, curajul şi credincioşia Sa, împotrivirea Lui la ispită, pacea continuă şi voioşia Sa molipsitoare erau o inspiraţie permanentă. El a adus o atmosferă curată şi plăcută în cămin, iar viaţa Sa acţiona, printre membrii societăţii, asemenea aluatului. Nimeni n-a spus că El ar fi făcut vreun miracol; cu toate acestea, puterea – puterea vindecătoare, dătătoare de viaţă a iubirii – curgea dinspre El către cei ispitiţi, bolnavi şi deznădăjduiţi. Într-un mod discret, El a slujit altora încă din copilăria Sa şi, din această pricină, când Şi-a început lucrarea publică, mulţi L-au ascultat cu bucurie.
Primii ani din viaţa Mântuitorului sunt mai mult decât un exemplu pentru tineri. Ei constituie o lecţie şi ar trebui să fie o încurajare pentru fiecare părinte. […] Nu există domeniu mai important de acţiune ca acela încredinţat întemeietorilor şi protectorilor familiilor. Nicio lucrare încredinţată fiinţelor omeneşti nu implică rezultate mai mari sau cu o influenţă mai mare decât lucrarea taţilor şi a mamelor.
Viitorul societăţii va fi hotărât de tineretul şi de copiii de astăzi, iar ceea ce vor fi aceşti tineri şi aceşti copii depinde de cămin.
Divina vindecare, pp. 349-351
