Cine poate găsi o femeie cinstită? Ea este mai de preţ decât mărgăritarele. (Proverbele 31:10)
Tinerii creştini trebuie să aibă mare grijă în formarea prieteniilor şi în alegerea anturajului. Băgaţi de seamă ca nu cumva ceea ce acum credeţi că este aur curat să fie de fapt metal obişnuit. Tovărăşiile cu lumea tind să aşeze obstacole în calea slujirii voastre pentru Dumnezeu şi multe suflete sunt ruinate prin legături maritale nefericite, cu cei care nu pot fi înălţaţi şi înnobilaţi niciodată.
Cântăreşte fiecare sentiment şi urmăreşte fiecare modificare a caracterului celui de care doreşti să-ţi legi destinul vieţii. Pasul pe care eşti pe cale să-l faci este unul dintre cei mai importanţi din viaţa ta şi nu trebuie făcut cu grabă. Poate că iubeşti, dar nu iubi orbeşte.
Cercetează cu grijă să vezi dacă viaţa ta de căsătorie va fi fericită sau lipsită de armonie şi jalnică. Pune-ţi aceste întrebări: Această unire mă va conduce spre ceruri? Îmi va spori dragostea pentru Dumnezeu? Îmi va lărgi sfera utilităţii în această viaţă? Dacă aceste reflecţii nu ridică niciun aspect negativ, atunci, în temere de Dumnezeu, păşeşte înainte.
Majoritatea bărbaţilor şi femeilor care au intrat în legătura căsătoriei au acţionat de parcă singura întrebare la care trebuiau să răspundă era dacă se iubeau. Ei ar fi trebuit însă să-şi dea seama că o relaţie de căsătorie implică şi alte responsabilităţi. Cei care vor să se căsătorească ar trebui să se gândească dacă vlăstarele lor se vor bucura de sănătate fizică şi de putere mintală şi morală. Însă puţini sunt cei care au acţionat din motive înalte şi din consideraţii nobile de care nu se puteau debarasa uşor – că societatea are pretenţii de la ei, că influenţa familiilor fie o va ridica, fie o va coborî.
Alegerea partenerului de viaţă trebuie făcută de aşa fel încât să asigure în cel mai înalt grad bunăstare fizică, mintală şi spirituală pentru părinţi şi copiii lor – astfel ca atât părinţii, cât şi copiii să fie o binecuvântare pentru semenii lor şi să-şi onoreze Creatorul.
Tânărul să caute să o ia alături de el pe aceea care este pregătită să-şi ducă partea din poverile vieţii, a cărei influenţă îl va înnobila şi rafina şi care îl va face fericit prin dragostea ei!
Căminul adventist, pp. 44-46