Ci, după cum Cel ce v-a chemat este sfânt, fiţi şi voi sfinţi în toată purtarea voastră! (1 Petru 1:15)
Adevărul, aşa cum este el în Isus, face mult pentru cei ce-l primesc, şi nu numai pentru ei, ci şi pentru toţi cei care ajung în sfera lor de influenţă. Sufletele cu adevărat convertite sunt iluminate de sus, iar Hristos este în ei „un izvor de apă, care va ţâşni în viaţa veşnică”. Cuvintele lor, motivele lor, acţiunile lor pot fi denaturate şi falsificate, dar ei nu iau seama la aceasta pentru că au preocupări mai mari. Ei nu ţin seama de confortul prezent; nu au ambiţia de etalare; nu tânjesc după elogiile altora. Speranţa lor este în cer şi merg drept înainte, cu ochii aţintiţi la Isus. Ei fac binele pentru că este bine şi pentru că numai cei ce fac binele vor intra în împărăţia lui Dumnezeu. Ei sunt amabili, smeriţi şi atenţi să-i facă pe alţii fericiţi. Ei nu spun niciodată: „Sunt eu păzitorul fratelui meu?”, ci îşi iubesc semenii ca pe ei înşişi. Purtarea lor nu este aspră şi dictatorială, ca a oamenilor fără Dumnezeu, ci reflectă asupra altora lumina din cer. Ei sunt soldaţi loiali şi bravi ai crucii lui Hristos, ţinând sus Cuvântul vieţii. Pe măsură ce câştigă influenţă, prejudecăţile faţă de ei dispar, evlavia le este recunoscută, iar principiile lor biblice sunt respectate.
Aşa se întâmplă cu toţi cei convertiţi în mod real. Ei aduc roade preţioase şi, în felul acesta, trăiesc cum a trăit Hristos, vorbesc cum a vorbit El, lucrează cum a lucrat El, iar adevărul, aşa cum este el în Isus, lasă, prin ei, o amprentă în casele lor, în vecinătate şi în biserică. Ei clădesc caractere pentru veşnicie în timp ce-şi duc până la capăt mântuirea cu frică şi cutremur. Ei ilustrează înaintea lumii principiile valoroase ale adevărului, arătând ce va face adevărul pentru viaţa şi caracterul credinciosului autentic. Fără să-şi dea seama, ei îşi fac partea în lucrarea sublimă a lui Hristos de răscumpărare a lumii, o lucrare care, în caracter şi influenţă, este larg cuprinzătoare, subminând temelia religiei false şi a ştiinţei false. […]
Domnul vrea ca voi şi membrii familiilor voastre să fiţi creştini în sensul deplin al cuvântului şi să daţi mărturie prin caracterele voastre despre puterea sfinţitoare a adevărului. Dacă v-aţi forma astfel de caractere, faptele voastre ar trece testul judecăţii; dacă s-ar aprinde focul zilelor din urmă, faptele voastre, aşa cum sunt ele acum, s-ar dovedi a fi numai fân, lemn şi trestie. Să nu credeţi că exagerez; este adevărat. Eul s-a împletit cu toate strădaniile voastre. Vreţi să vă ridicaţi la un standard înalt?
Mărturii, voi. 5, pp. 569-570