Pentru că nu cei ce aud Legea sunt neprihăniţi înaintea lui Dumnezeu, ci cei ce împlinesc Legea aceasta vor fi socotiţi neprihăniţi. (Romani 2:13)
Cei care duc în lume ultimul mesaj de îndurare ar trebui să considere că este de datoria lor să-i instruiască pe părinţi cu privire la religia în familie. Marea mişcare de reformă trebuie să înceapă prin prezentarea principiilor Legii lui Dumnezeu înaintea taţilor, mamelor şi copiilor. Pe măsură ce sunt prezentate cerinţele legii, iar bărbaţii şi femeile sunt convinse de datoria lor de a da ascultare, arătaţi-le responsabilitatea pe care o aduce această decizie în dreptul lor, dar şi în dreptul copiilor lor. Arătaţi că ascultarea de Cuvântul lui Dumnezeu este singura noastră apărare împotriva relelor care împing lumea spre distrugere. Părinţii le dau copiilor lor fie un exemplu de ascultare, fie un exemplu de încălcare a legii. Prin exemplul şi învăţătura lor, se decide, în majoritatea cazurilor, destinul veşnic al membrilor familiilor lor. În viaţa viitoare, copiii vor fi ceea ce au făcut din ei părinţii lor.
Dacă părinţii ar putea fi ajutaţi să vadă rezultatele acţiunii lor şi dacă ar putea vedea că, prin exemplul şi prin învăţătura lor, perpetuează şi amplifică fie puterea păcatului, fie puterea neprihănirii, cu siguranţă că ar avea loc o schimbare. Mulţi ar rupe vraja tradiţiei şi a obiceiului.
Pastorii să insiste asupra acestui subiect înaintea congregaţiilor lor. Întipăriţi în conştiinţa părinţilor convingerea legată de îndatoririle lor solemne, îndelung neglijate. Ea va frânge spiritul fariseic şi împotrivirea faţă de adevăr cum nimic altceva nu va reuşi să le frângă. Religia din familie este marea noastră speranţă şi ne dă perspectiva luminoasă a convertirii întregii familii la adevărul lui Dumnezeu. […]
Viaţa noastră trebuie să fie ascunsă cu Hristos în Dumnezeu. Trebuie să-L cunoaştem personal pe Hristos. Numai atunci Îl putem reprezenta corect înaintea lumii. Să fie înălţată constant rugăciunea aceasta: „Doamne, învaţă-mă să fac ce ar face Isus dacă ar fi în locul meu.” Oriunde ne-am afla, trebuie să lăsăm ca lumina noastră să strălucească spre slava lui Dumnezeu prin fapte bune. Acesta este marele şi însemnatul interes al vieţii noastre. […]
Duceţi mai departe lucrarea lui Dumnezeu cu fermitate şi putere, dar cu smerenia lui Hristos şi în cea mai mare linişte posibilă. Să nu se audă nicio laudă omenească. Să nu se dea niciun semn de suficienţă de sine. Să se vadă că Dumnezeu ne-a chemat să ne ocupăm de sarcini sfinte; predicaţi Cuvântul, fiţi harnici, serioşi şi plini de zel.
Mărturii, voi. 6, pp. 119, 121-122
