După poruncile primite de Moise de la Dumnezeu, când avea să facă cortul: „Ia seama”, i s-a zis, „să faci totul după chipul care ţi-a fost arătat pe munte”. (Evrei 8:5)
Acesta este singurul sanctuar despre care Biblia spune că a existat vreodată pe pământ. Pavel a declarat că acesta era sanctuarul vechiului legământ. Dar noul legământ nu are un sanctuar?
Revenind la Epistola către evrei, cei care erau în căutarea adevărului au descoperit că în cuvintele lui Pavel citate mai sus se face aluzie la un al doilea sanctuar, sanctuarul noului legământ: „Legământul dintâi avea şi el porunci privitoare la slujba dumnezeiască şi la un locaş pământesc de închinare”. Folosirea cuvântului „şi” (de asemenea) implică faptul că Pavel amintise mai înainte despre acest sanctuar. La începutul capitolului anterior, ei au citit: „Punctul cel mai însemnat al celor spuse este că avem un Mare-Preot care S-a aşezat la dreapta scaunului de domnie al Măririi, în ceruri, ca slujitor al Locului Preasfânt şi al adevăratului cort, care a fost ridicat nu de un om, ci de Domnul” (Evrei 8:1,2).
Aici este descris sanctuarul noului legământ. Sanctuarul primului legământ a fost construit de om, de Moise. Acesta este însă ridicat de Domnul, nu de om. În primul sanctuar slujeau preoţi pământeşti. În acesta slujeşte Hristos, ca Mare-Preot al nostru, la dreapta lui Dumnezeu. Primul sanctuar a fost pe pământ, celălalt este în ceruri.
Mai mult decât atât, cortul construit de Moise a fost făcut după un model. Domnul îi spusese astfel: „Să faceţi cortul şi toate vasele lui după chipul pe care ţi-l voi arăta.” Şi din nou a fost atenţionat: „Vezi să faci după chipul care ţi s-a arătat pe munte” (Exodul 25:9,40). Pavel spune că primul cort „era o asemănare pentru vremurile de acum, când se aduc daruri şi jertfe”, că încăperile lui sfinte erau „chipurile lucrurilor care sunt în ceruri”, că preoţii care aduceau daruri conform legii făceau „o slujbă care este chipul şi umbra lucrurilor cereşti” şi că „Hristos n-a intrat într-un locaş de închinare făcut de mână omenească, după chipul adevăratului locaş de închinare, ci a intrat chiar în cer, ca să Se înfăţişeze acum, pentru noi, înaintea lui Dumnezeu” (Evrei 9:9,23; 8:5; 9:24).
Tragedia veacurilor, pp. 412-413
