Orice mare-preot este pus să aducă lui Dumnezeu daruri şi jertfe. De aceea era de trebuinţă ca şi celălalt Mare-Preot să aibă ceva de adus. (Evrei 8:3)
După înălţarea Lui la cer, Mântuitorul trebuia să-Şi înceapă lucrarea ca Mare-Preot al nostru. Pavel spune: „Hristos n-a intrat într-un locaş de închinare făcut de mână omenească, după chipul adevăratului locaş de închinare, ci a intrat chiar în cer, ca să Se înfăţişeze acum, pentru noi, înaintea lui Dumnezeu” (Evrei 9:24). După cum lucrarea lui Hristos avea să constea din două mari părţi, fiecare dintre ele întinzându-se pe o anume perioadă şi având un loc deosebit în sanctuarul ceresc, tot astfel lucrarea simbolică era formată din două părţi, serviciul zilnic şi serviciul anual, fiecăruia fiindu-i destinată o despărţitură a tabernaculului.
După cum Hristos, la înălţarea Sa, S-a înfăţişat înaintea lui Dumnezeu ca să pledeze, prin sângele Său, în favoarea credincioşilor pocăiţi, tot astfel preotul, în lucrarea zilnică, stropea sângele jertfei în Locul Sfânt, pentru păcătos.
Sângele lui Hristos, deşi urma să-l elibereze pe păcătosul pocăit de condamnarea legii, nu avea să anuleze păcatul; acesta avea să rămână scris în sanctuar până la ispăşirea finală; tot astfel, în simbol, sângele jertfei pentru păcat îndepărta păcatul de la cel pocăit, dar rămânea în sanctuar până la Ziua Ispăşirii.
În ziua cea mare a răsplătirii finale, morţii vor fi judecaţi după faptele lor, după cele scrise în cărţi” (Apocalipsa 20:12). Apoi, în virtutea sângelui ispăşitor al lui Hristos, păcatele tuturor celor cu adevărat pocăiţi vor fi şterse din cărţile cerului. În felul acesta, sanctuarul va fi eliberat sau curăţat de păcatele înscrise acolo. În simbol, această mare lucrare de ispăşire, sau de ştergere a păcatelor, era reprezentată prin serviciile din Ziua Ispăşirii – curăţirea sanctuarului pământesc, care era adusă la îndeplinire prin îndepărtarea, în virtutea sângelui jertfei pentru păcat, a păcatelor prin care fusese mânjit.
După cum, în ispăşirea finală, păcatele celor cu adevărat pocăiţi vor fi şterse din cărţile cerului ca să nu mai fie amintite şi să nu mai vină în minte, tot astfel, în simbol, ele erau duse în pustie, îndepărtate pentru totdeauna de la adunare.
Întrucât Satana este iniţiatorul păcatului, instigatorul direct al tuturor păcatelor care au adus moartea Fiului lui Dumnezeu, dreptatea cere ca Satana să sufere pedeapsa finală.
Patriarhi şi profeţi, pp. 357-358
