Şi, după ce au fost întocmite astfel lucrurile acestea, preoţii care fac slujbele intră totdeauna în partea dintâi a cortului. (Evrei 9:6)
Prin slujba simbolică sunt explicate adevăruri importante despre ispăşire. În locul păcătosului era acceptat un înlocuitor, dar păcatul nu era anulat prin sângele victimei. În felul acesta, se asigura doar mijlocul prin care el era transferat asupra sanctuarului. Prin această ofrandă sângeroasă, păcătosul recunoştea autoritatea legii, îşi mărturisea vinovăţia pentru încălcarea ei şi îşi exprima dorinţa de a fi iertat prin credinţa în Răscumpărătorul care urma să vină. Totuşi el nu era încă pe deplin eliberat de condamnarea legii. În Ziua Ispăşirii, marele-preot, după ce aducea jertfa pentru popor, intra în Locul Preasfânt cu sângele acestei jertfe şi-l stropea pe scaunul harului, direct deasupra legii, pentru a-i împlini cerinţele. Apoi, în calitatea lui de mijlocitor, lua păcatele asupra sa şi le scotea din sanctuar. Punându-şi mâinile pe capul ţapului care urma să fie trimis, mărturisea toate aceste păcate asupra lui, transferându-le astfel în mod simbolic de la el la ţap. Apoi ţapul le ducea în pustie şi erau considerate îndepărtate pentru totdeauna de la popor.
În felul acesta era îndeplinit ritualul care era „chipul şi umbra lucrurilor cereşti”. Ceea ce se făcea în simbol în cadrul ceremoniilor din sanctuarul pământesc se face în realitate în cadrul slujbei din sanctuarul ceresc. După înălţarea Sa, Mântuitorul nostru Şi-a început lucrarea de Mare-Preot. Pavel spune: „Căci Hristos n-a intrat într-un locaş de închinare făcut de mână omenească, după chipul adevăratului locaş de închinare, ci a intrat chiar în cer, ca să Se înfăţişeze acum, pentru noi, înaintea lui Dumnezeu” (Evrei 9:24).
Pe tot parcursul anului, slujba îndeplinită de preot în prima încăpere a sanctuarului, „dincolo de perdeaua” care constituia uşa şi care despărţea Locul Sfânt de curte, reprezintă activitatea de slujire pe care a început-o Hristos la înălţarea Sa. Rolul preotului în cadrul ceremoniilor zilnice era acela de a prezenta înaintea lui Dumnezeu sângele jertfei pentru păcat, precum şi tămâia al cărei fum se înălţa purtând rugăciunile lui Israel. Tot astfel mijloceşte şi Hristos cu sângele Său înaintea Tatălui în favoarea păcătoşilor şi îi prezintă, împreună cu parfumul preţios al propriei Sale neprihăniri, rugăciunile credincioşilor pocăiţi. Aceasta era slujba care se îndeplinea în prima încăpere a sanctuarului din ceruri.
Tragedia veacurilor, pp. 420-421
