Şi balaurul cel mare, şarpele cel vechi, numit Diavolul şi Satana, acela care înşală întreaga lume, a fost aruncat pe pământ şi împreună cu el au fost aruncaţi şi îngerii lui. (Apocalipsa 12:9)
Toată oştirea cerească a fost convocată înaintea Tatălui pentru a se lua o decizie în dreptul fiecăruia. Fără ruşine, Satana şi-a făcut cunoscută nemulţumirea că Hristos era preferat mai mult decât el. S-a ridicat cu aroganţă şi a insistat că trebuia să fie egal cu Dumnezeu şi că ar trebui acceptat la consfătuirea cu Tatăl ca să-i înţeleagă planurile. Dumnezeu l-a informat că numai Fiului Său îi putea dezvălui planurile secrete şi că i-a cerut întregii familii cereşti, chiar şi lui, să-I dea ascultare fără rezerve şi necondiţionat, dar că el (Satana) se dovedise nedemn de un loc în cer. Atunci, Satana a arătat jubilând spre simpatizanţii lui, care formau aproape jumătate din toţi îngerii, şi a exclamat: „Aceştia sunt de partea mea! îi vei expulza şi pe ei, făcând un aşa gol în cer?” După aceea a declarat că era pregătit să se opună autorităţii lui Hristos şi să-şi apere locul din cer prin exercitarea forţei, putere contra puterii.
Îngerii buni au plâns când au auzit vorbele lui Satana şi laudele lui jubilante. Dumnezeu a declarat că rebelii nu mai puteau rămâne în cer. Ei îşi păstraseră statutul înalt şi fericit cu condiţia ascultării de legea pe care Dumnezeu o dăduse pentru a guverna ordinul înalt al fiinţelor inteligente. Dar nu se luase nicio măsură pentru salvarea acelora care ar fi cutezat să încalce Legea Sa. Satana a devenit tot mai îndrăzneţ în rebeliunea lui şi şi-a exprimat dispreţul faţă de Legea Creatorului. El nu o putea suporta. A pretins că îngerii nu aveau nevoie de nicio lege şi că trebuiau lăsaţi liberi să-şi urmeze propria voinţă, care avea să-i îndrume întotdeauna corect, că legea era o restrângere a libertăţii lor şi că unul dintre marile obiective ale poziţiei pe care o adoptase era desfiinţarea legii. El era de părere că situaţia îngerilor avea nevoie de îmbunătăţire. Dar Dumnezeu, care concepuse legi şi le înălţase la treaptă egală cu El, nu gândea aşa. Fericirea oştirii îngereşti consta din ascultarea perfectă de lege. Toţi aveau o lucrare specială ce le fusese desemnată; şi, până la răzvrătirea lui Satana, în Cer fusese ordine perfectă şi acţiune armonioasă. […]
Tatăl S-a consultat cu Isus în privinţa îndeplinirii imediate a planului lor de a crea fiinţele umane pentru a popula pământul. El avea să le acorde o perioadă de probă pentru a le verifica loialitatea, înainte de a le oferi siguranţă veşnică.
The Spirit of Prophecy, vol. 1, pp. 22-23
