Ei l-au biruit prin sângele Mielului şi prin cuvântul mărturisirii lor şi nu şi-au iubit viaţa chiar până la moarte. (Apocalipsa 12:11)
Vrăjmăşie voi pune între tine şi femeie, între sămânţa ta şi sămânţa ei. Aceasta îţi va zdrobi capul şi tu îi vei zdrobi călcâiul” (Geneza 3:15). Sentinţa divină pronunţată împotriva lui Satana după căderea omului a fost şi o profeţie, care cuprinde toate secolele până la încheierea timpului, prevestind marele conflict în care vor fi angajaţi toţi oamenii care vor trăi pe pământ.
Dumnezeu spune: „Vrăjmăşie voi pune.” Această ostilitate nu vine de la sine. Când omul a călcat legea divină, natura lui a devenit rea, în acord, nu în dezacord, cu cea a lui Satana. În mod natural, nu există nicio duşmănie între omul păcătos şi iniţiatorul păcatului. Amândoi au devenit răi prin apostazie. Cel apostat nu are niciodată odihnă până când nu câştigă simpatie şi sprijin, facându-i şi pe alţii să-i urmeze exemplul. Din acest motiv, îngerii căzuţi şi oamenii nelegiuiţi s-au asociat într-o uniune a disperării. Dacă Dumnezeu n-ar fi intervenit în mod deosebit, Satana şi omul ar fi încheiat o alianţă împotriva Cerului şi, în loc să nutrească ură faţă de Satana, întreaga familie omenească s-ar fi unit contra lui Dumnezeu.
Satana i-a ispitit pe oameni să păcătuiască în acelaşi fel în care i-a făcut pe îngeri să se răzvrătească, pentru ca astfel să-şi asigure colaborarea tuturor în lupta contra Cerului. Între el şi îngerii căzuţi n-a existat nicio disensiune în ceea ce priveşte ura pe care o aveau faţă de Hristos. Deşi în privinţa tuturor celorlalte puncte între ei era discordie, erau strâns uniţi în opoziţia lor faţă de autoritatea Conducătorului universului. Dar când a auzit că va exista vrăjmăşie între el şi femeie, între sămânţa lui şi sămânţa ei, Satana a înţeles că eforturile lui de a degrada natura umană vor fi cumva împiedicate, că, prin anumite mijloace, omului urma să i se ofere capacitatea de a se opune puterii lui.
Ostilitatea lui Satana faţă de omenire este provocată de faptul că, prin Hristos, omul este obiectul iubirii şi îndurării lui Dumnezeu. El doreşte să dejoace planul divin pentru răscumpărarea omului şi să aducă dezonoare asupra lui Dumnezeu, degradând şi stricând lucrarea mâinilor Sale. El vrea să producă întristare în ceruri, să umple pământul de nenorocire şi ruină, apoi să prezinte toate aceste rele ca rezultat al modului în care Dumnezeu a creat omul.
Tragedia veacurilor, pp. 505-506
