Căci Ioan a botezat cu apă, dar voi, nu după multe zile, veţi fi botezaţi cu Duhul Sfânt. (Faptele apostolilor 1:5)
Sacrificiul lui Hristos în favoarea noastră a fost deplin, complet. Condiţia ispăşirii fusese împlinită. Lucrarea pentru care El venise în lume fusese realizată. El câştigase împărăţia. O smulsese de la Satana şi devenise moştenitor al tuturor lucrurilor. […]
Chiar înainte de a-i părăsi pe ucenici, Hristos a reafirmat clar natura împărăţiei Sale. Le-a reamintit lucruri pe care li le spusese mai înainte cu privire la ea. A declarat că nu era planul Său să stabilească în lumea aceasta o împărăţie temporară. El nu era trimis ca să domnească în calitate de monarh pământesc pe tronul lui David. Când ucenicii L-au întrebat: „Doamne, în vremea aceasta ai de gând să aşezi din nou împărăţia lui Israel?” El le-a răspuns: „Nu este treaba voastră să ştiţi vremurile sau soroacele; pe acestea Tatăl le-a păstrat sub stăpânirea Sa” (Faptele apostolilor 1:6,7). Nu era nevoie ca ei să vadă în viitor dincolo de ceea ce îi ajutaseră să vadă revelaţiile Sale. Lucrarea lor era aceea de a vesti Evanghelia.
Prezenţa vizibilă a lui Hristos era pe cale să se retragă din mijlocul ucenicilor, dar ei aveau să aibă parte de o nouă înzestrare cu putere. Duhul Sfânt avea să le fie dat în toată plinătatea Lui, sigilându-i pentru lucrarea lor. „Şi iată”, a zis Mântuitorul, „voi trimite peste voi făgăduinţa Tatălui Meu; dar rămâneţi în cetate până veţi fi îmbrăcaţi cu putere de sus” (Luca 24:49). […] „Voi veţi primi o putere, când se va pogorî Duhul Sfânt peste voi, şi-Mi veţi fi martori în Ierusalim, în toată Iudeea, în Samaria şi până la marginile pământului” (Faptele apostolilor 1:8).
Mântuitorul ştia că niciun argument, oricât de logic, n-ar fi înmuiat inimile învârtoşate şi n-ar fi putut străpunge crusta egoismului şi a spiritului lumesc. El ştia că ucenicii Săi trebuiau să fie înzestraţi cu putere cerească; ştia că Evanghelia avea să fie eficientă numai dacă era vestită de inimi devenite calde şi buze devenite elocvente printr-o cunoaştere vie a Aceluia care este Calea, Adevărul şi Viaţa. Lucrarea încredinţată ucenicilor cerea multă eficienţă, deoarece valul răutăţii era adânc şi puternic împotriva lor. La comanda forţelor întunericului se afla un conducător vigilent şi hotărât, iar urmaşii lui Hristos puteau lupta pentru dreptate numai prin ajutorul pe care avea să li-l dea Dumnezeu, prin Duhul Sfânt.
Faptele apostolilor, pp.29-31
