Veţi fi duşi înaintea dregătorilor şi înaintea împăraţilor, ca să slujiţi ca mărturie înaintea lor şi înaintea neamurilor. (Matei 10:18)
Când rezistenţa oamenilor devine mai încrâncenată, slujitorii lui Dumnezeu ajung iarăşi să fie nedumeriţi, deoarece li se pare că ei au adus criza. Dar conştiinţa şi Cuvântul lui Dumnezeu îi asigură că drumul lor este bun. Cu toate că încercările continuă, ei sunt întăriţi să le suporte. Lupta devine mai strânsă şi mai ascuţită, dar credinţa şi curajul lor cresc odată cu nevoia. Mărturia lor este: „Nu îndrăznim să schimbăm Cuvântul lui Dumnezeu şi să scindăm Legea Sa sfântă, considerând o parte esenţială şi cealaltă neesenţială, pentru a fi pe placul lumii. Domnul căruia îi slujim este capabil să ne salveze. Hristos a biruit puterile pământului. Să ne temem noi de o lume deja învinsă?”
Persecuţia, în diferitele ei forme, reprezintă manifestarea unui principiu care va exista cât timp va exista Satana şi cât timp creştinismul va avea viaţă. Niciun om nu poate să-I slujească lui Dumnezeu fără să atragă asupra lui opoziţia oştilor întunericului. Îngerii răi îl vor asalta, alarmaţi că influenţa lui le ia prada din mâini. Oamenii răi, mustraţi de exemplul lui, se vor alia cu îngerii răi, încercând să-l despartă de Dumnezeu prin ispite. Când acestea nu reuşesc, ei se folosesc de constrângere, pentru a-i forţa conştiinţa.
Dar atâta timp cât Isus rămâne Mijlocitorul omului în sanctuarul din cer, influenţa restrictivă a Duhului Sfânt este resimţită de conducători şi de oameni. Duhul Sfânt controlează încă, într-o oarecare măsură, legile ţărilor. Dacă n-ar fi aceste legi, starea lumii ar fi mult mai degradată decât este în prezent. În timp ce mulţi dintre conducătorii noştri sunt agenţi activi ai lui Satana, şi Dumnezeu are reprezentanţii Săi printre bărbaţii de frunte ai lumii. Diavolul îi inspiră pe adepţii lui să propună măsuri care ar împiedica foarte mult lucrarea lui Dumnezeu. Dar oameni de stat care se tem de Domnul sunt influenţaţi de îngerii sfinţi să se opună unor astfel de propuneri, cu argumente care nu pot fi combătute. Astfel, câţiva oameni vor ţine în frâu puternicul curent al răului. Opoziţia duşmanilor adevărului va fi frânată, pentru ca mesajul îngerului al treilea să-şi poată atinge scopul. Când se va da avertizarea finală, ea va capta atenţia acestor conducători prin care Domnul lucrează acum, iar unii dintre ei îi vor da curs şi vor fi împreună cu poporul lui Dumnezeu în timpul crizei finale.
Tragedia veacurilor, pp. 610-611