Ei vor vedea faţa Lui şi Numele Lui va fi pe frunţile lor. (Apocalipsa 22:4)
Dar chiar şi aici, pe pământ, creştinii pot avea bucuria comuniunii cu Hristos; ei pot avea lumina iubirii Sale şi mângâierea continuă a prezenţei Sale. Fiecare pas în viaţă ne poate aduce mai aproape de Isus, ne poate da o experienţă mai profundă a iubirii Sale şi ne poate aduce cu un pas mai aproape de căminul binecuvântat al păcii. […]
În conflictul apropiat, nu ne putem aştepta decât la greutăţi, dar putem privi la cele din trecut şi la cele ce vor veni şi putem spune: „Până aici Domnul ne-a ajutat” şi „puterea ta să ţină cât zilele tale” (1 Samuel 7:12; Deuteronomul 33:25). Încercarea nu va depăşi puterea care ne va fi dată pentru a o suporta. De aceea, să începem a ne îndeplini lucrarea chiar acolo unde o găsim, cu încredinţarea că, orice ar veni, ne va fi dată o putere proporţională cu încercarea.
În curând, porţile cerului se vor deschide larg pentru a-i primi pe copiii lui Dumnezeu, iar de pe buzele împăratului slavei va ajunge până la urechile lor, asemenea unei melodii armonioase, binecuvântarea: „Veniţi, binecuvântaţii Tatălui Meu, de moşteniţi împărăţia care v-a fost pregătită de la întemeierea lumii” (Matei 25:34).
Atunci, cei mântuiţi vor fi primiţi în căminul pe care Isus îl pregăteşte pentru ei. Acolo, nu vor mai fi înconjuraţi de oamenii răi de pe pământ, de mincinoşi, idolatri, necuraţi, necredincioşi, ci se vor afla în tovărăşia celor care l-au învins pe Satana şi care, prin harul divin, şi-au format un caracter desăvârşit. Orice tendinţă păcătoasă, orice nedesăvârşire care le-a produs durere aici a fost îndepărtată prin sângele lui Hristos şi le este împărtăşită desăvârşirea şi strălucirea slavei Sale, cu mult mai strălucitoare ca soarele. Iar frumuseţea morală, desăvârşirea caracterului Său străluceşte prin ei, conferindu-le o valoare care întrece cu mult această splendoare exterioară. Ei sunt fără vină înaintea marelui tron alb, fiind părtaşi la demnitatea şi la privilegiile îngerilor.
Având în vedere această moştenire glorioasă care ar putea ajunge în posesia lui, „ce ar da un om în schimb pentru sufletul său?” (Matei 16:26). Poate că este sărac, dar deţine în el însuşi o bogăţie şi o demnitate pe care lumea nu le poate oferi. Sufletul răscumpărat şi curăţat de păcat, cu toate însuşirile lui nobile consacrate slujirii lui Dumnezeu, este de o valoare neîntrecută, iar în ceruri, în prezenţa lui Dumnezeu şi a îngerilor sfinţi, salvarea chiar şi a unui singur suflet produce o bucurie care este exprimată prin cântări de sfântă biruinţă.
Calea către Hristos, pp. 125-126
