De acum încolo veţi vedea pe Fiul omului şezând la dreapta puterii lui Dumnezeu şi venind pe norii cerului. (Matei 26:64)
Ei cunosc acea voce care pătrunde acum în urechile celor morţi. De câte ori nu i-a chemat la pocăinţă tonul ei cald! De câte ori n-au auzit-o în rugăminţile stăruitoare ale unui prieten, ale unui frate sau ale Mântuitorului însuşi! Nicio altă voce nu-i poate condamna şi acuza mai puternic pe cei care au respins harul divin ca acel glas care a insistat atât de mult timp pe lângă ei: „Întoarceţi-vă, întoarceţi-vă de la calea voastră cea rea! Pentru ce vreţi să muriţi?” (Ezechiel 33:11). […] Acea voce le trezeşte amintiri pe care ar dori să şi le şteargă din minte – avertismente ignorate, invitaţii refuzate, privilegii neluate în seamă.
Iată-i pe cei care şi-au bătut joc de Hristos în timp ce era umilit! Îi trec fiorii când le revin atât de viu în minte cuvintele Suferindului care, somat sub jurământ de marele-preot, a declarat solemn: „Vă spun că de acum încolo veţi vedea pe Fiul omului şezând la dreapta puterii lui Dumnezeu şi venind pe norii cerului” (Matei 26:64). Acum Îl văd în slava Lui şi trebuie să-L vadă şi stând la dreapta lui Dumnezeu.
Cei care au luat în râs afirmaţia Sa că este Fiul lui Dumnezeu amuţesc acum. Iată-l pe arogantul Irod, care I-a dispreţuit titlul regal şi le-a poruncit soldaţilor să-L încoroneze ca împărat! Iată-i pe cei care, cu mâini profane, I-au pus pe umeri mantia de purpură, pe frunte, coroana de spini, iar în mână, acea imitaţie de sceptru; pe cei care s-au închinat înaintea Lui într-o bătaie de joc blasfematoare şi care L-au lovit şi L-au scuipat pe Prinţul vieţii! Toţi aceştia se ascund de privirea Sa pătrunzătoare şi caută să fugă din prezenţa Sa. Cei care I-au bătut cuiele în mâini şi în picioare şi soldatul care I-a străpuns coasta îi privesc acum urmele cu groază şi remuşcare.
Preoţii şi conducătorii îşi amintesc cu o claritate înspăimântătoare evenimentele de pe Calvar. Îşi aduc aminte cu groază cum au exclamat, dând din cap cu o bucurie satanică: „Pe alţii i-a mântuit, iar pe Sine nu Se poate mântui! Dacă este El împăratul lui Israel, să Se pogoare acum de pe cruce şi vom crede în El! S-a încrezut în Dumnezeu; să-L scape acum Dumnezeu, dacă-L iubeşte” (Matei 27:42,43).
Tragedia veacurilor, pp. 642-643
