Căci însuşi Domnul, cu un strigăt, cu glasul unui arhanghel şi cu trâmbiţa lui Dumnezeu, Se va pogorî din cer şi întâi vor învia cei morţi în Hristos. (1 Tesaloniceni 4:16)
Cei care au vrut să-i distrugă pe Hristos şi pe copiii Săi credincioşi sunt acum martorii gloriei de care aceştia sunt înconjuraţi. […] În mijlocul cutremurării pământului, al strălucirii fulgerelor şi al bubuitului tunetelor, se aude vocea Fiului lui Dumnezeu, care îi cheamă la viaţă pe sfinţii adormiţi. El priveşte asupra mormintelor celor drepţi, apoi, ridicând mâinile către cer, strigă: „Treziţi-vă, treziţi-vă, treziţi-vă, voi, care dormiţi în ţărână!” Pe tot cuprinsul pământului, morţii aud acea voce şi învie. Pământul întreg răsună de paşii acelei armate imense formate din oameni din orice naţiune, trib, limbă şi popor. Ei vin din închisoarea morţii îmbrăcaţi cu slavă nemuritoare, strigând: „Unde îţi este biruinţa, moarte? Unde îţi este boldul, moarte?” (1 Corinteni 15:55). Cei drepţi care sunt în viaţă şi sfinţii înviaţi îşi unesc vocile într-un strigăt lung şi bucuros de victorie.
Toţi ies din morminte cu aceeaşi statură cu care au intrat în ele. Adam, care se află printre cei înviaţi, are o înălţime impunătoare şi o ţinută maiestuoasă, fiind cu puţin mai scund decât Fiul lui Dumnezeu. Este un contrast remarcabil între el şi oamenii din generaţiile ulterioare. Aici se vede marea degenerare a omenirii. Toţi însă învie cu prospeţimea şi vigoarea unei tinereţi veşnice. La început, omul a fost creat asemănător lui Dumnezeu nu numai în caracter, ci şi ca aspect şi trăsături. Păcatul a desfigurat şi aproape a şters imaginea divină, dar Hristos a venit să restaureze ceea ce fusese pierdut. El ne va schimba corpurile degenerate şi le va face asemenea corpului Său glorios. Trupul muritor, degradat, cândva mânjit de păcat şi lipsit de orice frumuseţe, devine perfect, frumos şi nemuritor. Toate defectele şi diformităţile sunt lăsate în mormânt. Având din nou dreptul la pomul vieţii din Edenul demult pierdut, cei răscumpăraţi „vor creşte” (Maleahi 4:2, tr. engl.) până la înălţimea deplină a omenirii, în slava ei de la început. Ultimele urme ale blestemului păcatului vor fi îndepărtate şi credincioşii, „în frumuseţea Domnului Dumnezeului nostru” (Psalmii 90:17; tr. engl.), vor reflecta în mintea, sufletul şi corpul lor imaginea perfectă a Domnului lor. O, minunată răscumpărare! Mult timp discutată, mult timp sperată, aşteptată cu nerăbdare, dar niciodată pe deplin înţeleasă.
Tragedia veacurilor, pp. 644-645
