Vrednic este Mielul, care a fost junghiat, să primească puterea, bogăţia, înţelepciunea, tăria, cinstea, slava şi lauda! (Apocalipsa 5:12)
Când celor salvaţi li se urează bun venit în Cetatea lui Dumnezeu, se aude un strigăt triumfător de adorare. Cei doi Adami sunt aproape să se întâlnească. Fiul lui Dumnezeu stă cu braţele deschise ca să-l primească pe tatăl familiei umane – cel pe care l-a creat, care a păcătuit împotriva Creatorului Său şi pentru păcatul căruia Mântuitorul poartă în trupul Său semnele răstignirii. Când zăreşte urmele cuielor, Adam nu cade pe pieptul Domnului său, ci, în umilinţă, se aruncă la picioarele Sale strigând: „Vrednic, vrednic este Mielul care a fost junghiat!” (Apocalipsa 5:12). Mântuitorul îl ridică plin de blândeţe şi îl îndeamnă să privească iarăşi la casa din Eden, din care a fost alungat cu atât de multă vreme în urmă.
Din momentul izgonirii sale din Eden, viaţa lui Adam pe pământ a fost plină de tristeţe. Fiecare frunză veştejită, fiecare animal jertfit, fiecare pată din natură şi de pe curăţia omului, toate erau noi amintiri ale păcatului său. Cumplită a fost agonia remuşcării când vedea nedreptatea răspândindu-se, iar, ca răspuns la avertizările lui, i se imputa că el este cauza păcatului. A îndurat cu umilinţă şi răbdare aproape 1000 de ani pedeapsa neascultării. S-a pocăit cu sinceritate de păcatul său, s-a încrezut în meritele Mântuitorului promis şi a murit cu speranţa învierii. Fiul lui Dumnezeu a răscumpărat greşeala şi căderea omului, iar acum, prin ispăşirea pe care El a realizat-o, Adam este repus în poziţia lui de la început.
Entuziasmat şi plin de bucurie, el vede pomii care odinioară erau desfătarea lui şi ale căror roade le culesese în zilele nevinovăţiei şi bucuriei sale. Vede viţa-de-vie pe care propriile mâini au cultivat-o şi florile pe care îi plăcea cândva să le îngrijească. Mintea lui înţelege că totul este real şi că acesta este, într-adevăr, Edenul restaurat, mai frumos acum decât atunci când a fost alungat din el. Mântuitorul îl conduce la pomul vieţii, rupe fructul acestuia şi îl îndeamnă să mănânce. Apoi Adam priveşte în jur şi vede că o mulţime de oameni răscumpăraţi din familia sa stau în Paradisul lui Dumnezeu. Atunci îşi ia coroana strălucitoare, o aşază la picioarele lui Isus şi, căzând pe pieptul Său, Îl îmbrăţişează pe Răscumpărătorul lui. Atinge harpa de aur şi bolţile cerului răsună de triumfătorul imn: „Vrednic este Mielul care a fost junghiat şi trăieşte iarăşi!” Familia lui Adam se alătură cântecului său şi îşi aşază coroanele la picioarele Mântuitorului, plecându-se înaintea Sa în adorare.
Tragedia veacurilor, pp. 647-648
