Mari şi minunate sunt lucrările Tale, Doamne Dumnezeule atotputernic! Drepte şi adevărate sunt căile Tale, împărate al neamurilor! (Apocalipsa 15:3)
Moştenitorii lui Dumnezeu au venit de prin podurile caselor, din cocioabe, din temniţe, de pe eşafoduri, din munţi, din pustiuri, din peşterile pământului şi din grotele mării. Pe pământ au fost „lipsiţi de toate, prigoniţi, munciţi” (Evrei 11:37). Milioane de oameni au coborât în mormânt acoperiţi de ruşine, pentru că au refuzat cu fermitate să accepte afirmaţiile înşelătoare ale lui Satana. Au fost condamnaţi de tribunale omeneşti drept cei mai josnici criminali. Dar acum „Dumnezeu este Cel ce judecă” (Psalmii 50:6). Acum sentinţele omeneşti sunt răsturnate. „Domnul Dumnezeu… îndepărtează… ocara poporului Său” (Isaia 25:8). „Ei vor fi numiţi Popor sfânt, Răscumpăraţi ai Domnului” (Isaia 62:12). El a hotărât să le dea „celor întristaţi din Sion… o cunună împărătească în loc de cenuşă, un untdelemn de bucurie în locul plânsului, o haină de laudă în locul unui duh mâhnit” (Isaia 61:3). Nu mai sunt slabi, întristaţi, risipiţi şi oprimaţi. De acum înainte vor fi întotdeauna cu Domnul şi vor sta înaintea tronului îmbrăcaţi cu haine mai preţioase decât au purtat vreodată cei mai onoraţi oameni de pe pământ. Vor fi încoronaţi cu diademe mai strălucitoare decât cele puse vreodată pe fruntea monarhilor pământeşti. Zilele de durere şi de plâns s-au sfârşit pentru totdeauna. Împăratul slavei a şters lacrimile de pe toate feţele. Orice motiv de întristare a fost îndepărtat. Fluturând ramuri de palmieri ei izbucnesc într-un cântec de laudă clar, plăcut şi armonios. Toate vocile se unesc în acest cântec până când imnul de triumf răsună prin bolţile cerului: „Mântuirea este a Dumnezeului nostru, care şade pe scaunul de domnie, şi a Mielului!” şi toţi locuitorii cerului răspund în adorare: „Amin!” „Ale Dumnezeului nostru să fie lauda, slava, înţelepciunea, mulţumirile, cinstea, puterea şi tăria, în vecii vecilor!” (Apocalipsa 7:10,12).
În prezent, abia dacă putem să înţelegem minunata temă a răscumpărării. Cu mintea noastră mărginită, putem medita cu adâncă sinceritate la ruşinea şi slava, viaţa şi moartea, dreptatea şi mila care se întâlnesc la cruce. Totuşi nici cu cea mai mare încordare a puterilor noastre mintale nu vom reuşi să înţelegem deplina ei semnificaţie. Lungimea şi lăţimea, adâncimea şi înălţimea iubirii răscumpărătoare sunt înţelese doar în mod limitat.
Tragedia veacurilor, pp. 650-651
