Nu sunt oare toți duhuri slujitoare trimise să îndeplinească o slujbă pentru cei ce vor mo?teni mântuirea? (Evrei 1:14)
Atunci va fi deschis înaintea noastră manualul marelui conflict care a început înainte de începutul timpului şi care se va termina numai când timpul va înceta. Istoria apariţiei păcatului, istoria minciunii fatale, cu lucrarea ei perfidă, istoria adevărului, care, fără a se îndepărta de la traiectoria lui dreaptă, a înfruntat şi a învins eroarea – toate vor fi prezentate în mod clar. Vălul care se interpune între lumea vizibilă şi cea invizibilă va fi dat la o parte şi vor fi scoase la iveală lucruri minunate.
Nu vom înţelege cât de mult datorăm grijii şi intervenţiei îngerilor Săi până când nu vom vedea actele providenţei lui Dumnezeu în lumina veşniciei. Fiinţele cereşti au jucat un rol activ în istoria umanităţii. S-au arătat în veşminte care străluceau ca fulgerul, au venit în chip de oameni, îmbrăcaţi ca drumeţi, s-au bucurat de ospitalitatea căminelor omeneşti, au jucat rolul de călăuze pentru călătorii surprinşi pe drum la căderea nopţii, au dejucat planurile tâlharilor şi au deturnat loviturile celor care voiau să distrugă.
Conducătorii acestei lumi nu ştiu, dar adesea, în cadrul întâlnirilor lor, îngeri au participat ca purtători de cuvânt. Au fost văzuţi şi auziţi de oameni. Mesageri cereşti au pledat în sălile de consiliu şi în curţile de judecată pentru cei prigoniţi şi oprimaţi. Au făcut să eşueze planuri şi au oprit rele care ar fi adus nedreptate şi suferinţă asupra copiilor lui Dumnezeu. Toate acestea vor fi descoperite înaintea celor care vor studia în şcoala veşniciei.
Fiecare om răscumpărat va înţelege care a fost misiunea îngerilor în viaţa sa. Cum va fi să stea de vorbă cu îngerul care a fost păzitorul lui încă de la început, care i-a vegheat paşii şi i-a acoperit capul în ziua primejdiei, care a fost cu el în valea umbrei morţii, care i-a însemnat locul de odihnă şi care a fost primul care l-a întâmpinat în dimineaţa învierii! Cum va fi să afle despre intervenţiile divine din viaţa sa, despre modul în care tot cerul a cooperat la fiecare acţiune întreprinsă în folosul omenirii!
Toate lucrurile neclare ale experienţei vieţii vor fi atunci clarificate. Acolo unde nu distingeam decât confuzie şi dezamăgire, ţeluri spulberate şi planuri zădărnicite, vom vedea un scop grandios, amplu, victorios, o armonie divină.
Educaţie, pp. 304-305