În casa Tatălui Meu sunt multe locaşuri. Dacă n-ar fi aşa, v-aş fi spus. (Ioan 14:2)
Prin sacrificiul prin care a plătit pedeapsa pentru păcat, Hristos avea nu numai să-i răscumpere pe oameni, ci şi să recupereze stăpânirea pe care ei o pierduseră. Tot ce a pierdut primul Adam va fi recâştigat de al doilea Adam. Profetul spune: „Iar la tine, turn al turmei, deal al fiicei Sionului, la tine va veni şi la tine va ajunge vechea stăpânire, împărăţia fiicei Ierusalimului!” Şi Pavel arată în viitor spre „răscumpărarea celor câştigaţi de Dumnezeu”. Dumnezeu a creat pământul ca să fie locuinţa unor fiinţe sfinte şi fericite. Scopul acesta se va împlini atunci când el, odată înnoit prin puterea lui Dumnezeu şi eliberat de păcat şi întristare, va deveni casa eternă a celor răscumpăraţi.
Teama de a nu face ca moştenirea viitoare să pară prea materială i-a determinat pe mulţi să spiritualizeze tocmai acele adevăruri care ne-au ajutat să o considerăm casa noastră. Hristos i-a asigurat pe ucenicii Săi că Se ducea să le pregătească locaşuri în casa Tatălui. Cei care acceptă învăţăturile din Cuvântul lui Dumnezeu nu vor rămâne cu totul neştiutori în ce priveşte locuinţa cerească. Cu toate acestea, „lucruri pe care ochiul nu le-a văzut, urechea nu le-a auzit şi la inima omului nu s-au suit, aşa sunt lucrurile pe care le-a pregătit Dumnezeu pentru cei ce-L iubesc”. Limbajul omenesc este prea sărac pentru a descrie răsplata celor neprihăniţi. Numai cei care o vor vedea o vor cunoaşte. Nicio minte limitată nu poate cuprinde cu mintea splendoarea paradisului lui Dumnezeu.
În Biblie, moştenirea celor mântuiţi este numită „patrie”. Acolo, Păstorul ceresc îşi duce turma la izvoare de apă vie. Pomul vieţii dă rod în fiecare lună, iar frunzele pomului slujesc neamurilor. Sunt râuri cu ape nesecate, limpezi precum cristalul, iar pe malurile lor, pomi mlădioşi îşi aruncă umbra pe cărările pregătite pentru răscumpăraţii Domnului. Acolo câmpiile largi sunt mărginite de dealuri frumoase, iar munţii lui Dumnezeu îşi înalţă crestele semeţe. Pe acele câmpii paşnice, lângă acele râuri de viaţă, poporul lui Dumnezeu, atât de multă vreme străin şi călător, va găsi o casă…
Toată dragostea părintească transmisă din generaţie în generaţie, toate izvoarele tandreţii răsărite în sufletele fiinţelor umane nu sunt decât nişte mici pâraie pe lângă oceanul nemărginit atunci când sunt comparate cu dragostea infinită şi inepuizabilă a lui Dumnezeu.
Review and Herald, 22 octombrie 1908
