El a făcut Cloşca-cu-Pui şi Orionul, El preface întunericul în zori. (Amos 5:8)
Cerul este un loc minunat. Tânjesc să fiu acolo şi să-L privesc pe scumpul meu Isus, care Şi-a dat viaţa pentru mine, şi să fiu transformată după chipul Său slăvit. Îmi doresc să ajung să exprim cu încântare slava lumii strălucite care va veni! Însetez după izvorul cu apă vie care înviorează cetatea Dumnezeului nostru.
Domnul mi-a oferit o privelişte a altor lumi. Mi-au fost date aripi şi un înger m-a însoţit de la cetate până la un loc care era măreţ şi strălucitor. Iarba acelui loc era de un verde viu, iar păsările de acolo scoteau trilurile unui cântec plăcut. Cei care locuiau acolo erau şi mai mici, şi mai mari; erau încântători, cu o înfăţişare plină de nobleţe şi măreţie. Chipurile lor exprimau imaginea lui Isus şi înfăţişarea lor strălucea de o bucurie sfântă, reflectând libertatea şi fericirea din acel loc. L-am întrebat pe unul dintre aceştia de ce erau atât de minunaţi, de o frumuseţe care o întrecea cu mult pe a celor de pe pământ. Răspunsul a fost: „Am trăit într-o strictă ascultare de poruncile lui Dumnezeu şi nu am căzut prin neascultare precum cei de pe pământ.” Apoi am văzut doi pomi, unul foarte asemănător cu pomul vieţii din cetate. Fructele ambilor pomi arătau grozav, dar dintr-unul nu puteau mânca. Aveau libertatea de a mânca din amândoi, dar li se interzisese să mănânce dintr-unul. Apoi, îngerul care mă însoţea mi-a spus: „Niciunul dintre cei aflaţi în acest loc nu a gustat din pomul oprit; dacă ar mânca însă, ar cădea.” Apoi am fost dusă într-o lume pe cerul căreia erau şapte luni. Acolo l-am văzut pe marele Enoh, care fusese luat la cer. În mâna dreaptă ţinea o ramură de palmier, pe fiecare frunză a acesteia fiind scris „Biruinţă”. Pe cap avea o cunună de un alb orbitor şi frunze în acea cunună, pe mijlocul fiecăreia dintre acestea fiind scris „Curăţie”; în jurul cununii erau pietre preţioase de diferite culori, care străluceau mai tare decât stelele, reflectau literele şi le măreau. Pe partea din spate era o fundă care lega cununa şi pe ea era scris „Sfinţenie”. Deasupra cununii are o coroană splendidă, care strălucea mai puternic decât soarele. L-am întrebat dacă acesta era locul în care a fost dus după ce a fost ridicat de pe pământ. El a spus: „Nu este acesta. Cetatea este căminul meu, iar aici sunt în vizită.” Se plimba prin acel loc ca acasă. L-am rugat fierbinte pe îngerul meu însoţitor să mă lase să rămân în locul acela. Nu puteam suporta gândul de a veni din nou în această lume întunecată. Atunci îngerul mi-a zis: „Trebuie să te întorci şi, dacă vei fi credincioasă, împreună cu cei 144 000, vei avea privilegiul de a vizita toate lumile şi de a vedea lucrarea mâinilor lui Dumnezeu.”
Scrieri timpurii, pp. 39-40
