Lucruri pe care ochiul nu le-a văzut, urechea nu le-a auzit şi la inima omului nu s-au suit, aşa sunt lucrurile pe care le-a pregătit Dumnezeu pentru cei ce-L iubesc. (1 Corinteni 2:9)
Cerul este o şcoală, având ca domeniu de studiu universul şi ca profesor pe Cel Infinit. O filială a acestei şcoli a fost stabilită în Eden, iar, după ce planul de răscumpărare va fi finalizat, educaţia va fi reluată în şcoala din Eden. […]
Între şcoala întemeiată în Eden, la început, şi şcoala din lumea viitoare este cuprinsă perioada întregii istorii a acestei lumi – istoria căderii în păcat şi a suferinţei omului, a jertfei divine şi a biruinţei asupra morţii şi a păcatului. În şcoala din viaţa viitoare nu vor fi toate condiţiile primei şcoli din Eden. Nu va mai exista un pom al cunoştinţei binelui şi răului, care să dea ocazia la ispită. Nu va mai exista niciun ispititor acolo, nicio posibilitate de a face răul. Fiecare caracter va fi trecut testul păcatului şi nu va mai fi nimeni sensibil la puterea sa.
„Celui ce va birui”, spune Hristos, „îi voi da să mănânce din pomul vieţii, care este în raiul lui Dumnezeu” (Apocalipsa 2:7). Pomul vieţii a fost un dar condiţionat în Eden şi a fost, în cele din urmă, retras. Însă darurile vieţii viitoare sunt absolute şi veşnice. […]
Acolo, când va fi îndepărtat vălul care ne întunecă privirea, iar ochii noştri vor contempla acea lume a frumuseţii, din care acum nu prindem decât frânturi prin microscop, când vom privi splendorile cerurilor, acum scrutate de departe prin telescop, când, după ce plaga păcatului va fi fost îndepărtată, întregul pământ va apărea în „frumuseţea Stăpânului, Dumnezeul nostru”, ce câmp de studiu se va deschide înaintea noastră! Acolo, elevul care studiază domeniul ştiinţei poate citi rapoartele creaţiei fără a descoperi ceva care să-i amintească de legea păcatului. Poate asculta muzica vocilor naturii fără a sesiza vreo notă de tânguire sau vreo şoaptă de tristeţe. Pe toate lucrurile create vom distinge o singură semnătură – în universul necuprins se va vedea, „scris mare, numele Lui sfânt” şi nicio urmă de rău nu va mai rămâne pe pământ, în mare sau pe cer. […]
„Niciun rău, nicio vătămare nu se va face pe tot muntele Meu cel sfânt, zice Domnul” (Isaia 65:25). Acolo omul va fi repus în drepturi, va redeveni stăpân, iar făpturile inferioare îi vor recunoaşte iarăşi autoritatea; animalele feroce vor deveni blânde, iar cele temătoare, încrezătoare.
Educaţie, pp.301-304
