Eu vin curând. Păstrează ce ai ca nimeni să nu-ţi ia cununa! (Apocalipsa 3:11)
Dacă biserica va îmbrăca haina neprihănirii lui Hristos, îndepărtându-se de orice supunere faţă de lume, atunci înaintea ei stau zorile unei zile strălucite şi glorioase. Făgăduinţa lui Dumnezeu făcută ei va sta nezdruncinată pentru veşnicie. El o va face de o măreţie veşnică, o bucurie a multor generaţii. Adevărul, lăsându-i în urmă pe cei care îl dispreţuiesc şi îl leapădă, va triumfa. Deşi uneori pare întârziat, progresul lui nu a fost împiedicat. Când mesajul lui Dumnezeu întâmpină împotrivire, El îi dă noi puteri, ca să poată exercita o şi mai mare influenţă. Înzestrat cu o putere divină, el îşi va croi drum printre cele mai puternice bariere şi va birui orice obstacol.
Ce L-a susţinut pe Fiul lui Dumnezeu în timpul vieţii Sale de trudă şi sacrificiu? El a văzut rezultatele muncii sufletului Său şi a fost mulţumit. Privind în veşnicie. El a văzut fericirea acelora care, prin umilinţa Sa, au primit iertare şi viaţă veşnică. Urechea Sa a prins strigătul de bucurie al celor răscumpăraţi. El i-a auzit pe cei mântuiţi cântând cântarea lui Moise şi a Mielului.
Noi putem avea o viziune asupra viitorului, asupra fericirii cereşti. În Biblie sunt descoperite viziunile gloriei viitoare, scenele zugrăvite de mâna lui Dumnezeu, şi acestea sunt scumpe bisericii Sale. Prin credinţă, noi putem sta pe pragul cetăţii veşnice şi putem auzi plăcuta urare de bun venit adresată acelora care, în viaţa aceasta, au conlucrat cu Hristos, socotind ca o cinste să sufere pentru Numele Său. Atunci când sunt rostite cuvintele: „Veniţi, binecuvântaţii Tatălui Meu”, ei îşi depun la picioarele Răscumpărătorului coroanele lor, exclamând: „Vrednic este Mielul care a fost junghiat să primească puterea, bogăţia, înţelepciunea, tăria, cinstea, slava şi lauda… Ale Celui ce şade pe scaunul de domnie şi a Mielului să fie lauda, cinstea, slava şi stăpânirea în vecii vecilor” (Matei 25:34: Apocalipsa 5:12,13).
Acolo, cei mântuiţi îi vor saluta pe cei care i-au condus la Mântuitorul şi toţi se vor uni în a-L lăuda pe Acela care a murit pentru ca fiinţele omeneşti să poată avea viaţa care se măsoară cu viaţa lui Dumnezeu. Conflictul s-a sfârşit. Necazul şi luptele au ajuns la capăt. Cântece de biruinţă umplu tot cerul când cei răscumpăraţi intonează fericiţi melodia: „Vrednic, vrednic este Mielul care a fost junghiat, dar care trăieşte iarăşi ca un triumfător biruitor!”
Faptele apostolilor, pp. 601-602
