Să iubeşti pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău şi cu tot cugetul tău. (Matei 22:37)
Cerul începe în suflet şi, pe măsură ce dispoziţia spirituală creşte, Hristos este preţuit tot mai mult şi devine în final Cel care Se deosebeşte din zece mii şi a cărui fiinţă este plină de farmec. În schimb, pe măsură ce i se îngăduie lui Satana să controleze mintea, însuşirile lui devin o parte din caracterul celui pe care-l controlează, iar păcătoşii se deprind tot mai mult cu necinstirea lui Dumnezeu.
Dacă vrem să vedem cerul, atunci trebuie să aducem cerul aici. Trebuie să avem cerul pentru a intra în cer. Trebuie să avem cerul în familiile noastre, apropiindu-ne de Dumnezeu continuu, prin Hristos. Hristos este marele centru de atracţie, iar copilul lui Dumnezeu ascuns în Hristos se întâlneşte cu Dumnezeu şi se pierde în fiinţa divină. Rugăciunea este viaţa sufletului; este hrănirea cu Hristos; este întoarcerea completă a feţei noastre spre Soarele Neprihănirii. Pe măsură ce ne întoarcem faţa către El, El îşi întoarce faţa către noi. El tânjeşte să ne ofere har divin; şi, pe măsură ce ne apropiem de Dumnezeu cu asigurarea deplină a credinţei, concepţiile noastre spirituale se trezesc la viaţă. Atunci nu mai umblăm orbeşte, deplângându-ne sterilitatea spirituală; pentru că prin studiul cu rugăciune al Cuvântului lui Dumnezeu, aplicăm la sufletele noastre făgăduinţele Sale bogate. Îngerii vin aproape de noi, iar vrăjmaşul, cu amăgirile lui felurite, este alungat.
Rugăciunea este forţa sufletului, dar, din nefericire, activitatea aceasta a fost neglijată. Prin rugăciunea simplă, serioasă, smerită, dispoziţia spirituală creşte mult. Niciun alt mijloc al harului nu o poate înlocui, dacă se doreşte păstrarea sănătăţii spirituale. Rugăciunea aduce sufletul în strâns contact cu izvorul de viaţă şi întăreşte ligamentele şi muşchii spirituali ai experienţei noastre religioase; pentru că noi trăim prin credinţă, văzându-I, pe Cel Nevăzut. Neglijaţi rugăciunea sau angajaţi-vă în această activitate ocazional, după cum vi se pare convenabil, şi veţi pierde legătura cu Dumnezeu. Viaţa creştină va deveni seacă, iar facultăţile spirituale îşi vor pierde vitalitatea. Experienţa religioasă va duce lipsă de sănătate şi de vigoare. Există o tendinţă crescută de a înlocui Cuvântul lui Dumnezeu cu scrierile sau vorbele oamenilor. […]
Numai harul lui Dumnezeu ne poate vitaliza şi împrospăta sufletul. Cu vântul preţios şi sigur al profeţiei le descoperă căutătorilor adevărului bogăţiile harului lui Hristos.
Signs of the Times, 31 iulie 1893
