Descoperirea lui Isus Hristos, pe care l-a dat-o Dumnezeu ca să arate robilor Săi lucrurile care au să se întâmple ÎN CURÂND… (Apocalipsa 1:1)
Textul spune că evenimentele descrise în Apocalipsa se vor întâmpla „curând”.
De unde a scos-o descoperitorul pe asta? Ar spune cineva în toate minţile că 1900 de ani înseamnă curând? La ce s-ar fi putut referi?
Unii interpreţi sugerează că ar trebui să înţelegem acest „curând” mai degrabă din perspectiva lui Dumnezeu. Până la urmă, o zi cu Domnul este ca o mie de ani (2 Petru 3:8)! În acest sens, venirea lui Isus a fost întotdeauna aproape. Pentru Dumnezeu trecerea a o mie de ani este un singur grăunte în infinitul nisip al timpului.
Acest răspuns poate fi folositor, dar nu este suficient pentru cei mai mulţi dintre noi. Până la urmă, Ioan nu a scris cartea Apocalipsa pentru Dumnezeu, ci mai degrabă „ca să arate robilor Săi lucrurile care au să se întâmple în curând.” Când îngerul a venit la Petru în închisoare (Faptele 12:7) şi i-a spus: „Scoală-te iute!” (acelaşi cuvânt grecesc ca „în curând” din Apocalipsa 1:1), îngerul nu sugera că Petru ar trebui să doarmă pentru încă 1 900 de ani! Ce ar fi înţeles primii cititori ai cărţii Apocalipsa din acest comentariu? Se înşela Isus (sau Ioan) aici? Cum să aibă asta sens?
Printre altele, asemenea declaraţii par să fie un tipar pentru Dumnezeu. Chiar şi în timpurile Vechiului Testament, adeseori ai impresia că marele act final al lui Dumnezeu este chiar după colţ. Când ajungi la evanghelii, spusele lui Isus nu par să sugereze nici ele mai mult de câţiva ani sau decenii. Întreaga Scriptură prezintă timpul până la sfârşit ca fiind scurt.
Este ca şi când Dumnezeu ştie că ceva în psihicul uman nu funcţionează cum trebuie de fiecare dată când viitorul pare să se prelungească. S-ar putea să ştim în mintea noastră că fiecare moment ar putea fi ultimul, totuşi trăim ca şi când istoria noastră personală va mai continua vreme de cel puţin câteva decenii. Prezentarea timpului ca fiind scurt vine în întâmpinarea unei nevoi umane. Ne ajută să ne concentrăm asupra lucrurilor care contează cel mai mult. Ne face capabili să ne stabilim corect priorităţile pentru oricât mai avem de trăit.
Un student l-a întrebat pe un rabin: „Când ar trebui să mă pocăiesc?”
Rabinul i-a răspuns: „În ziua dinainte să mori.”
„Dar când voi muri?” a întrebat iarăşi studentul.
Rabinul i-a răspuns: „Nimeni nu ştie; de aceea, Scriptura spune: «Astăzi, dacă auziţi glasul Lui, nu vă împietriţi inimile.»” Într-un fel sau altul, lucrurile se vor întâmpla curând. Ceea ce contează este cum răspundem la această realitate.
Doamne, ajută-mă să trăiesc această zi cu perspectiva eternităţii în minte! Fă să experimentez fiecare moment şi să tratez fiecare persoană ca şi când sunt pe cale să dau socoteală de viaţa mea!
