Nu te teme! Eu sunt CEL DINTÂI Şl CEL DE PE URMĂ, Cel Viu. Am fost mort şi iată că sunt viu în vecii vecilor. Eu ţin CHEILE MORŢII Şl ALE LOCUINŢEI MORŢILOR. (Apocalipsa 1:18)
Cercetătorii au observat un lucru surprinzător în acest text. Găsim asemănări între descrierea lui Isus de aici şi cea mai mare, cea mai populară zeiţă a Asiei Mici, Heckate. Aceasta era cunoscută ca fiind cea care avea cheile Locuinţei morţilor, tărâmul mitic al celor morţi. Oamenii din vechime o numeau trimorphos, însemnând că are trei forme sau înfăţişări diferite legate de cele trei mari părţi ale universului: cerul, pământul şi infernul (Locuinţa morţilor). În forma ei cerească era cunoscută sub numele de Selena, sau Luna. Pe pământ era numită Artemis, sau Diana (vezi Faptele 19). Şi în infern grecii se referau la ea ca la Persefona. Ea mai era cunoscută şi ca „începutul şi sfârşitul” (Apocalipsa 22:13).
Heckate putea călători liber între cer, pământ şi infern şi era capabilă să descopere pe pământ lucrurile care se petreceau în cer şi în Locuinţa morţilor. Ţinând cheile Locuinţei morţilor, ea era şi cea care putea oferi salvare.
De ce S-ar referi Isus la Sine în moduri care se aseamănă atât de mult cu reprezentări ale unei zeiţe păgâne? Pentru că Dumnezeu întotdeauna vine în întâmpinarea oamenilor acolo unde sunt ei (vezi 1 Corinteni 9:19-23). Îţi aminteşti ziua când L-ai întâlnit pe Isus? îţi aminteşti cuvintele sau acţiunile din partea Lui care ţi-au atins inima? Fiecare poveste a convertirii este unică pentru că Dumnezeu este creativ în abordarea Lui.
Un tânăr din Arizona Îl căuta pe Isus, deşi nu ştia cu adevărat lucrul acesta la acel moment. Într-o zi, el zăcea drogat pe canapeaua lui, ascultând grupul de muzică rock Rolling Stones (în engl., joc de cuvinte – stoned on the Stones). În timp ce se holba la tavan într-o stare mintală alterată, nu neapărat căutându-L pe Dumnezeu, a văzut dintr-odată o faţă pe care a recunoscut-o ca fiind a lui Isus. Isus i-a spus: „După ce se termină cântecul ăsta, trebuie să îţi pui viaţa în rânduială şi să Mă urmezi!” Muzica s-a oprit şi, buimăcit, tânărul s-a ridicat în şezut. S-a uitat în jur şi nu a văzut pe nimeni.
Răspunzând chemării lui Dumnezeu, el a renunţat la droguri şi la viaţa zbuciumată şi s-a întors la şcoală. Câţiva ani mai târziu a terminat seminarul şi a intrat în pastoraţie! Este o mărturie incredibilă despre capacitatea lui Isus de a ajunge la oricine, chiar şi într-o cameră infestată de droguri şi muzică rock. Nu sugerez în niciun caz că drogurile sau Rolling Stones sunt căi folositoare spre credinţă – vreau doar să subliniez harul infinit al lui Isus Hristos, care scoate ramuri din foc şi le foloseşte la capacitate maximă. Asta înseamnă că există speranţă şi pentru mine, şi pentru tine.
Doamne, Îţi mulţumesc că ai făcut tot ce a fost nevoie pentru a mă aduce într-o relaţie cu tine.