„Zachee, dă-te jos degrabă căci astăzi trebuie să rămân în casa ta.” Luca 19:5
Numele Ierihon este foarte familiar creştinilor, cărora pomenirea acestui nume le evocă amintiri din vremea copilăriei lor, când părinţii le povesteau despre cucerirea Ierihonului, despre faptul că în vremea lui Iosua vechea cetate a fost blestemată şi de atunci ea n-a mai fost reconstruită. După o vreme, o nouă cetate a fost întemeiată în apropiere şi ea este în picioare şi în zilele noastre. Spre această cetate se îndrepta Bunul Samaritean, precum şi omul căzut între tâlhari. Orbul Bartimeu cerşea la porţile acestei cetăţi, şi tot aici locuia scundul Zacheu.
Povestea lui Zacheu este deosebit de interesantă. Ea trezeşte tot atât interes ca şi cum s-ar petrece chiar înaintea ochilor noştri. Ea are o parte comică precum şi una de o profundă semnificaţie spirituală, în care ni se prezintă un om care căuta din toată inima pe Dumnezeu.
Zacheu era mai-marele vameşilor. El era un om bogat. Dacă vă gândiţi puţin la perceptorii de taxe, vă puteţi face o oarecare imagine despre cum era privit Zacheu de către concetăţenii lui. El nu era numai un simplu perceptor, ci şeful lor. Aceşti oameni erau experţi în înşelăciuni. Toată bogăţia lor era adunată de pe spinarea semenilor lor. Zacheu nu era altceva decât un hoţ de meserie. Parcă mi-l imaginez cum stătea noaptea treaz în patul lui, cu privirea îndreptată în gol spre tablourile confiscate din casele altora, meditând la zădărnicia vieţii lui. Cumva, nu ştim exact cum, Zacheu a auzit despre Isus, care oferea prietenia Lui oricui, chiar şi vameşilor şi păcătoşilor. Gândind la Isus, un simţămînt al speranţei a prins rădăcini în sufletul lui Zacheu, care ar fi dat orice pentru a obţine pacea inimii. Într-o bună zi Isus a venit la Ierihon.
Parcă te amuză gândul că Zacheu, şeful serviciului de percepţie a taxelor, s-a întrecut cu copiii să apuce un loc într-unul din pomii de pe marginea drumului. Dar lui Zacheu nu-i mai păsa de aparenţe. Aceasta demonstrează un lucru deosebit de important. Când e vorba de o chestiune de viaţă şi de moarte, jena, falsa demnitate şi orice altceva dispar. Aceasta demonstrează că Zacheu ajunsese la limita răbdărilor, el îşi dădea seama că avea nevoie de un ajutor pe care numai Isus i-l putea oferi. Când realizăm nevoia noastră după ajutorul lui Isus, nimic altceva nu este destul de important pentru a ne împiedica să venim la El.
Acest articol face parte din cartea „Nici o zi fără Isus” de Morris Venden
