„Isus i-a zis: „Astăzi a intrat mântuirea în casa aceasta, căci şi el este fiul lui Avraam.” Luca 19:9
„Dar Zacheu a stătut înaintea Domnului, şi I-a zis: ’Iată, Doamne, jumătate din avuţia mea o dau săracilor; şi dacă am năpăstuit pe cineva cu ceva, îi dau înapoi împătrit’ ” (Luca 19:8). Ce face Zacheu aici? Unii zic că el s-a mântuit prin faptul că a dat săracilor jumate din avere, iar celor pe care îi păgubise le-a dat de patru ori mai mult decât pierduseră. Răspunsul lui Hristos la ceea ce pentru unii pare paradă de moralitate este foarte interesant: „Isus i-a zis: ‘Astăzi a intrat mântuirea în casa aceasta.’ ” Să nu pierdem din vedere acest important amănunt. Acest om a primit mântuirea chiar atunci. Oare nu era drept ca el să fie iertat numai după ce mai întâi restituia ceea ce se cuvenea restituit şi repara ceea ce trebuia şi mai putea fi reparat? Nu, dăruirea la săraci nu-ţi poate da în schimb mântuirea; chiar dacă-ţi dai jumătate din venit, aceasta nu te poate mântui. Mântuirea nu vine nici în urma restituirii. Dacă am păgubit pe cineva prin înşelăciune, să-i dau înapoi 400 la sută, pare o restituire mai mult decât potrivită, nu-i aşa? Totuşi mântuirea nu vine ca rezultat al unei astfel de fapte.
„Este adevărat că uneori oamenii se ruşinează de faptele lor păcătoase şi renunţă la obiceiuri rele, chiar înainte de a-şi da seama că sunt de fapt atraşi de Hristos.” – Calea către Hristos, p. 27. Ce se petrece cu astfel de oameni? Ei sunt atraşi de Hristos. „Ori de câte ori oamenii se hotărăsc să depună eforturi pentru reformă şi redeşteptare, cu o dorinţă sinceră de a înfăptui ceea ce se cuvine, ei sunt îndemnaţi la aceasta de însăşi puterea lui Hristos.” – Ibidem. Aşadar, ceea ce l-a îndemnat pe Zacheu să promită o restituire atât de generoasă a fost influenţa puterii divine care lucra prin Isus. Dar mântuirea nu se poate reduce la atât. „O forţă de a cărei influenţă păcătosul nici nu este conştient lucrează asupra sufletului, trezeşte conştiinţa, şi schimbă comportarea. Şi pe măsură ce Hristos atrage privirea către cruce, spre a contempla pe Cel străpuns de păcatele noastre, conştiinţa este trezită spre a lua seama la poruncile legii. Ticăloşia vieţii din trecut şi înrădăcinarea păcatului în suflet apar pentru prima oară în adevărata lor lumină” – Ibidem. Nu numai faptele, ci mai ales starea noastră păcătoasă. “Atunci noi începem să înţelegem puţin neprihănirea lui Hristos şi exclamăm, ’Ce lucru teribil este păcatul dacă pentru ispăşirea lui a fost nevoie de o asemenea jertfă…! Chiar de atâta dragoste, suferinţă şi umilire a fost nevoie pentru salvarea noastră de la pieire?’ ” – Ibidem. „Când Hristos este primit în inimă ca Mântuitor personal, numai atunci primim noi cu adevărat darul mântuirii.” – Hristos Lumina Lumii, p. 556.
Acest articol face parte din cartea „Nici o zi fără Isus” de Morris Venden
