„Omul acela a zis: ‘Lasă-mă să plec, căci se revarsă zorile.’ Dar Iacov a răspuns: ‘Nu Te voi lăsa să pleci până nu mă vei binecuvânta.’” Geneza 32:26
Este interesant de notat că doctrina îndreptăţirii prin credinţă nu este numai o învăţătură a Noului Testament, ci ea este prezentată şi în Vechiul Testament în egală măsură. Credincioşii adevăraţi descoperă că o istorisire biblică ce ne învaţă lecții de o profundă semnificaţie, este aceea a lui Iacov, aşa cum ne este ea descrisă în capitolul 32 din Geneza. În capitolul anterior aflăm că Iacov îşi părăseşte unchiul pe furiş, în toiul nopţii, luând cu el pe cele două neveste ale lui, turmele şi cirezile de vite, îndreptându-se spre casa părintească.
Cu cât se apropie de casă, cu atât se îngrijorează mai mult. La un moment dat Iacov află că patru sute de soldaţi au pornit împotriva sa. Esau este pe picior de război. Şi Iacov se înspăimântă. Ca urmare el inventează un plan strategic. El îşi împarte tabăra în două, gândind că dacă unul din grupuri este atacat, cel puţin celălalt va scăpa. El face tot ce-i stă în propriile puteri ca să se pună la adăpost cât de cât. El era adeptul ideii că Dumnezeu ajută pe cei ce se ajută singuri. Disperat, el hotărăşte să petreacă noaptea care se lăsa, în rugăciune la pârâul Iaboc. Geneza 32:24-28: „Iacov însă a rămas singur. Atunci un om s-a luptat cu el până în revărsatul zorilor. Văzând că nu-l poate birui, omul acesta l-a lovit la încheietura coapsei, aşa că i s-a scrântit încheietura coapsei lui Iacov, pe când se lupta cu el. Omul acela a zis: ’Lasă-mă să plec căci se revarsă zorile.’ Dar Iacov a răspuns: ’Nu te voi lăsa să pleci până nu mă vei binecuvânta.’ Omul acela i-a zis: ’Cum îţi este numele.’ ’Iacov’ a răspuns el. Apoi a zis: ’Numele tău nu va mai fi Iacov, ci te vei chema Israel (Cel ce luptă cu Dumnezeu); căci ai luptat cu Dumnezeu şi cu oameni, şi ai fost biruitor.’ ”
Din această relatare învăţăm două lucruri. 1. Convertirea şi consacrarea absolută şi continuă nu survin în viata unei persoane în acelaşi timp. De fapt, această constatare este valabilă pentru cei mai mulţi dintre noi. 2. Sfârşitul acelei perioade din viaţă în care omul încearcă să-şi rezolve problemele prin eforturi personale nu se petrece de la sine şi fără o luptă de care să fim pe deplin conştienţi. Iacov a ieşit infirm din această luptă, şi această infirmitate l-a însoţit în tot restul vieţii. Şi noi vom fi conştienţi de realitatea acestei lupte. Este posibil să nu realizezi în mod exact momentul convertirii tale, dar va fi imposibil să treci printr-o criză de genul celei prin care a trecut Iacov la Iaboc fără să fi conştient de aceasta.
Acest articol face parte din cartea „Nici o zi fără Isus” de Morris Venden
