Nu lucrarea mea, ci a Lui

    „Însă, celui ce lucrează, plata cuvenită lui i se socoteşte nu ca un dar, ci ca ceva datorat” Romani 4:4

    Satana se nelinişteşte grozav când vede că un om începe să înţeleagă că trăirea neprihănirii prin credinţă ne oferă în dar de la Dumnezeu libertate, pace şi împlinire. Diavolul se luptă din răsputeri să împiedice pe oameni de la a manifesta vreun interes pentru Dumnezeu. El vrea ca nimeni să nu vină la Isus pentru a găsi odihnă. Cu cât stăm mai departe de Dumnezeu, cu atât se bucură Satana mai tare. Dar dacă este înfrânt în încercarea de a ne tine departe de Dumnezeu, el are şi alte metode.

    Prima dintre acestea este de a ne determina să ne luptăm să devenim neprihăniţi. Poţi irosi o grămadă de ani încercând în zadar să devii vrednic de a fi acceptat de Dumnezeu.

    Mai devreme sau mai târziu ne dăm seama că neprihănitea nu poate fi obţinută decât prin credinţa în Isus, şi că o aparență de bunătate nu este suficientă. Noi devenim tot mai conştienţi de faptul că inima noastră este rea, şi că noi n-o putem schimba singuri, chiar dacă reuşim să afişăm un comportament exterior ireproşabil. Acum Satana vine cu alt şiretlic. El ne îndeamnă să lucrăm spre a ne întări credinţa. El încearcă să ne facă să devenim mai interesaţi în făgăduinţe decât în Cel ce ne-a dat făgăduinţele. Când rugăciunea noastră se concentrează asupra unor răspunsuri de care avem nevoie, dacă acestea nu vin, credinţa noastră se va clătina.

    Dacă ne dăm în sfârşit seama că noi nu putem dobândi nici neprihănire, nici credinţă prin eforturi personale, Satana ne va pune înainte capcana supremă. „Gata, ţi-ai dat seama”, va zice el „Ceea ce-ţi lipseşte este consacrarea. Dă-ţi toate silinţele să te consacri pe deplin.”

    A venit ca o veste bună pentru noi toţi cei care am încercat din răsputeri să ne consacram, realizarea faptului că, întocmai ca şi neprihănirea şi credinţa, consacrarea însăşi este un dar. „Nimeni nu se poate lepăda de eul personal prin propriile-i puteri. Tot ceea ce putem face noi este să-I permitem lui Isus să facă această lucrare pentru noi.” Parabole, p. 159.

    Tot ceea ce este de valoare în ochii lui Dumnezeu: neprihănirea, pacea, credinţa, biruinţa, viaţa veşnică, şi însăşi consacrarea noastră, toate acestea nu pot fi dobândite decât pe o singură cale – printr-o legătură personală cu Hristos, Acela de la care vine orice dar de preţ.

    Acest articol face parte din cartea „Nici o zi fără Isus” de Morris Venden

    Nu lucrarea mea, ci a Lui - 2017. Tot ceea ce este de valoare în ochii lui Dumnezeu: neprihănirea, pacea, credinţa, biruinţa, viaţa veşnică, şi însăşi consacrarea noastră, toate acestea nu pot fi dobândite decât pe o singură cale - printr-o legătură personală cu Hristos, Acela de la care vine orice dar de preţ.
    Moris Venden
    Moris Venden, în cartea „Nici o zi fără Isus” Îl prezintă pe Mântuitorul nostru într-un fel care poate determina o schimbare totală a vieții. Este o soluție foarte bună pentru cei care își drămuiesc foarte bine timpul, nu ca un substitut al legăturii, ci ca o rampă de lansare spre o legătură cu Dumnezeu.

    Din aceeași categorie

    Slujind continuu

    PROVOCARE: Gândește-te cum i-ai putea implica în slujire pe copiii tăi sau pe copiii din biserica ta! Fă un plan ca, în locul în care ești, micuțul Samuel să poată sluji împreună cu tine!

    O apă limpede

    Doamne, ajută-mă să port lumina Ta pentru semenii mei astăzi și în fiecare zi! PROVOCARE: Ia-ți timp să meditezi la viața ta așa cum este ea reflectată în cei din jurul tău!

    Fața Lui și fața mea

    PROVOCARE: Cu siguranță că printre rudele tale sunt și persoane care încă nu Îl cunosc pe Dumnezeu. Ia-ți timp astăzi să te rogi pentru ele! Dacă ai ocazia, spune-le că Dumnezeu abia așteaptă să le vadă acasă!

    Două vieți și o istorie

    PROVOCARE: Fă un plan ca luna aceasta să ai o zi specială de post și rugăciune pentru a te apropia mai mult de Dumnezeu și pentru a mijloci pentru cei din familia ta!

    Publicate astăzi

    Porunca a cincea

    Nici măcar părinții nu sunt veșnici, vor pleca la odihna lor mai devreme sau mai târziu. Dacă ar fi mult să considerăm că le datorăm viața, le datorăm măcar grija și preocuparea pe care ni le-au oferit, atât cât s-au priceput ei, în pruncia noastră. Acum, cât încă este posibil, avem șansa să le ascultăm sfaturile sau rugămințile; acum putem să le aducem simple mulțumiri și să-i convingem că suntem bine, că ne gândim la ei și că sunt valoroși în ochii noștri. Cel mai important lucru pentru un părinte este acela de a-și ști copilul fericit.

    Dă-te la o parte!

    Am învățat că la vârsta ei eu îi pot fi doar prietenă, în niciun caz și conștiință. Dar cel mai mult am învățat să mă rog cu insistență și să mă dau la o parte din drum pentru ca Domnul să lucreze.

    În luptă, dar nu disperaţi

    Gândeşte-te la cunoscuta zicală: „Când Dumnezeu închide uşa, tot El deschide o fereastră”, care exprimă într-un mod informal gândul principal de astăzi. Dumnezeu mi ne lasă niciodată să ajungem la limită. Doar aşteaptă-L în credinţă pe Iahve şi îţi vei redobândi speranţa.

    Slujind continuu

    PROVOCARE: Gândește-te cum i-ai putea implica în slujire pe copiii tăi sau pe copiii din biserica ta! Fă un plan ca, în locul în care ești, micuțul Samuel să poată sluji împreună cu tine!

    Sátán mesteri csalásai

    „A titkok az Úréi, a mi Istenünkéi; a kinyilatkoztatott dolgok pedig a mieink és a...