Nu lucrarea mea, ci a Lui

„Însă, celui ce lucrează, plata cuvenită lui i se socoteşte nu ca un dar, ci ca ceva datorat” Romani 4:4

Satana se nelinişteşte grozav când vede că un om începe să înţeleagă că trăirea neprihănirii prin credinţă ne oferă în dar de la Dumnezeu libertate, pace şi împlinire. Diavolul se luptă din răsputeri să împiedice pe oameni de la a manifesta vreun interes pentru Dumnezeu. El vrea ca nimeni să nu vină la Isus pentru a găsi odihnă. Cu cât stăm mai departe de Dumnezeu, cu atât se bucură Satana mai tare. Dar dacă este înfrânt în încercarea de a ne tine departe de Dumnezeu, el are şi alte metode.

Prima dintre acestea este de a ne determina să ne luptăm să devenim neprihăniţi. Poţi irosi o grămadă de ani încercând în zadar să devii vrednic de a fi acceptat de Dumnezeu.

Mai devreme sau mai târziu ne dăm seama că neprihănitea nu poate fi obţinută decât prin credinţa în Isus, şi că o aparență de bunătate nu este suficientă. Noi devenim tot mai conştienţi de faptul că inima noastră este rea, şi că noi n-o putem schimba singuri, chiar dacă reuşim să afişăm un comportament exterior ireproşabil. Acum Satana vine cu alt şiretlic. El ne îndeamnă să lucrăm spre a ne întări credinţa. El încearcă să ne facă să devenim mai interesaţi în făgăduinţe decât în Cel ce ne-a dat făgăduinţele. Când rugăciunea noastră se concentrează asupra unor răspunsuri de care avem nevoie, dacă acestea nu vin, credinţa noastră se va clătina.

Dacă ne dăm în sfârşit seama că noi nu putem dobândi nici neprihănire, nici credinţă prin eforturi personale, Satana ne va pune înainte capcana supremă. „Gata, ţi-ai dat seama”, va zice el „Ceea ce-ţi lipseşte este consacrarea. Dă-ţi toate silinţele să te consacri pe deplin.”

A venit ca o veste bună pentru noi toţi cei care am încercat din răsputeri să ne consacram, realizarea faptului că, întocmai ca şi neprihănirea şi credinţa, consacrarea însăşi este un dar. „Nimeni nu se poate lepăda de eul personal prin propriile-i puteri. Tot ceea ce putem face noi este să-I permitem lui Isus să facă această lucrare pentru noi.” Parabole, p. 159.

Tot ceea ce este de valoare în ochii lui Dumnezeu: neprihănirea, pacea, credinţa, biruinţa, viaţa veşnică, şi însăşi consacrarea noastră, toate acestea nu pot fi dobândite decât pe o singură cale – printr-o legătură personală cu Hristos, Acela de la care vine orice dar de preţ.

Acest articol face parte din cartea „Nici o zi fără Isus” de Morris Venden

Citește și

Comentariile sunt închise

Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi.

Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile. Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web și a îmbunătăţi experienţa de navigare.
Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. DA, ACCEPT Citește mai mult

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!