„Cine îşi va păstra viaţa, o va pierde; şi cine îşi va pierde viaţa, pentru Mine, o va câştiga.” Matei 10:39
De câte ori aducea vorba despre cruce Isus, se referea întotdeauna la crucea noastră, niciodată la crucea Lui. „Cine nu-şi ia crucea lui, şi nu vine după mine, nu este vrednic de Mine” (Matei 10:38). „Dacă voieşte cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea în fiecare zi, şi să Mă urmeze” (Luca 9:23). Isus a suferit şi a murit răstignit pe crucea noastră, în locul nostru.
Dacă ar fi să hotărăşti a te sinucide, ai avea de ales una din multele metode disponibile. Ai putea să-ţi pui o armă de vânătoare la tâmplă şi să apeşi pe trăgaci. Sau ai putea să iei o doză mare de somnifere. Sau să sari de pe o clădire înaltă sau de pe un pod. Dar există o cale prin care îţi va fi imposibil să-ţi curmi singur viaţa. Nu ai putea nicidecum să te răstigneşti singur! Dacă ar fi să trebuiască să fii răstignit, altcineva trebuie să îndeplinească această lucrare cu tine.
„Jugul şi crucea reprezintă împreună acelaşi lucru: a preda lui Dumnezeu voinţa ta” – Comentariile biblice AZS, Comentariile Elenei White la Matei 11:28-30, pagina 1090. Însăşi simbolul folosit de Isus pentru ilustrarea predării depline ne dovedeşte că această lucrare trebuie săvârşită cu noi de către o altă persoană. Indiferent cât de asidue ar fi încercările noastre de a ne răstigni pe noi înşine, ele nu vor putea avea vreun succes. Tot aşa, oricât de tare ne-am strădui să ne predăm pe noi înşine lui Dumnezeu, aceasta este o lucrare pe care noi nu o putem îndeplini. Tot ce putem face este să consimţim ca Altcineva să facă această lucrare cu noi.
Dacă este adevărat că noi nu ne putem răstigni singuri, şi de asemenea că nu ne putem preda singuri, concluzia inevitabilă este că noi nu putem nici să hotărâm când este momentul cel mai potrivit pentru vreuna din aceste lucrări. Fiecare eveniment din viaţa lui Isus s-a petrecut la timpul hotărât de Tatăl Său. Hristos nu a întreprins nimic de la Sine însuşi pentru a grăbi sau întârzia criza vieţii Sale, şi nici nu a încercat s-o evite când s-a declanşat. El accepta în fiecare zi planurile lui Dumnezeu, fără să-Și facă singur planurile Sale.
Aşa ar trebui să se întâmple şi cu noi. Isus a stabilit un program de creştere pentru noi. „Intâi un fir verde, apoi spic, după aceea grâu deplin în spic” (Marcu 4:28). Eforturile noastre pentru a grăbi creşterea sau consacrarea noastră nu pot da roade. Tot ce putem face este a căuta să-L cunoaştem pe Isus, şi părtăşia cu El, şi să credem că El va sfârşi în noi buna lucrare pe care a început-o. Numai El este Acela care ne poate conduce la o deplină consacrare.
Acest articol face parte din cartea „Nici o zi fără Isus” de Morris Venden
