A te pleca înseamnă a te înălța

    „Domnul sprijinește pe toți cei ce cad, și îndreaptă pe cei încovoiați.” Psalmul 145:14

    Prezența pe pământ a lui Isus a determinat despărțirea în două tabere a tuturor celor ce L-au cunoscut El a fost „rânduit pentru căderea și ridicarea din nou a multora în Israel.” Închinătorii la tradiții, cei ce se îndreptățeau pe sine, liberaliștii și cei care așteptau ca alții să descopere adevărul pentru ei, toți aceștia au căzut amarnic la venirea lui Isus. Există însă și o față pozitivă a problemei, care aduce speranță și curaj inimilor zdrobite. A doua parte a profeției lui Simeon ne spune despre „ridicarea din nou a multora în Israel.”

    Se povestește despre cineva care a alunecat și a rămas agățat de marginea unei stânci deasupra oceanului. El se ținea cu disperare și striga după ajutor. O voce din înălțimi i-a spus: „Eu te pot ajuta, dar ca să poți primi ajutorul meu trebuie să-ți dai drumul.”

    Vai! Pentru unii este surprinzător să descopere că în momentul în care nu se mai bazează pe forțele lor, în loc să se izbească de valurile apelor de sub ei, ei se trezesc prinși în plasa Evangheliei. „Întâi trebuie să cădem ca să ne putem ridica din nou. Trebuie să cădem pe Stâncă și să fim zdrobiți înainte de a putea fi înălțați în Hristos. Pentru a cunoaște măreția împărăției spirituale, eul trebuie detronat, iar mândria trebuie umilită. Evreii nu au acceptat o onoare la care se ajungea prin umilință. De aceea nu L-au primit ei pe Răscumpărătorul lor. El a fost un semn la care ei se împotriveau.” Hristos Lumina Lumii, pag. 57.

    Acesta este unul din motivele pentru care unii nu-L acceptă pe Isus. Ei nu vor să intre în împărăția Lui prin umilință. El a săturat pe cei flămânzi cu bunătăți iar pe cei bogați i-a trimis înapoi cu mâinile goale. Problema păcatului, neputința noastră de a împlini cerințele Legii lui Dumnezeu este ceea ce ne descoperă nevoia noastră și ne conduce la Stânca pe care trebuie să fim zdrobiți. Pentru cel apostaziat care vrea să vină înapoi, pentru adolescentul care este legat prin vină și păcat, pentru oricine se crede fără speranță în lumea aceasta, pentru tine, este scris următorul mesaj: Trebuie să te cobori pentru a fi înălțat. Cea mai periculoasă poziție nu este a aceluia care e la pământ, și e conștient de aceasta, ci a celui care se simte pe înălțimi și care crede că nu are nici o nevoie de umilință, acela care își trăiește viața sa nepătată despărțit de Isus. „Ei trebuie să cadă pentru a fi înălțați”

    Moris Venden
    Moris Venden, în cartea „Nici o zi fără Isus” Îl prezintă pe Mântuitorul nostru într-un fel care poate determina o schimbare totală a vieții. Este o soluție foarte bună pentru cei care își drămuiesc foarte bine timpul, nu ca un substitut al legăturii, ci ca o rampă de lansare spre o legătură cu Dumnezeu.

    Din aceeași categorie

    Între două lumi

    Tată, ne rugăm pentru tinerii indeciși să se prindă de Tine! Și pe cei plecați departe înapoiază-i casei Tale! PROVOCARE: Gândește-te la o carte care vorbește despre Isus și ofer-o, când ai ocazia, unui tânăr!

    Ajutor, mă pierd!

    Doamne, dă-le discernământ copiilor noștri și putere pentru biruință! PROVOCARE: Roagă-te astăzi ca Dumnezeu să îți dea puterea de a evita să privești sau să te gândești la lucruri imorale sau care îți pot sugera gânduri imorale!

    Tăria capului limpede

    Vezi ce te supără la cei mai tineri! Cu siguranță, vei putea găsi o rezolvare dacă vei gândi curat și limpede. PROVOCARE: Arată-i simpatie unui tânăr care a făcut alegeri greșite! Ajută-l să înțeleagă că, deși nu ești de acord cu ce a făcut, îl iubești și ești gata să îl ajuți cu ce poți!

    O singură variantă

    Când te vei ruga, pune în balanță moștenirea pregătită de tine pentru cei din generația tânără! PROVOCARE: Ia-ți un angajament în fața Cerului că nu vei lăsa să treacă nicio zi fără să le vorbești celor tineri despre Calea lui Dumnezeu!

    Publicate astăzi

    A unsprezecea poartă – de Iacint

    La rândul nostru, și noi putem fi o reflexie a luminii care vine de la Dumnezeu spre cei ce trăiesc anonim sau ascunși de rușine ori de teamă. Dacă ei încă nu Îl văd pe Dumnezeu, noi am putea să le arătăm măcar puțin din ceea ce este El pentru viața noastră. Cu un mic efort și cu puțină bunăvoință, am putea să-i punem pe ceilalți în valoare mai mult decât o facem acum sau decât facem pentru noi înșine.

    Îngerii le-au păzit „coșul”

    Dumnezeu Și-a trimis îngerii să vegheze asupra „coșului” mătușilor mele la fel cum au vegheat asupra lui Moise pe fluviul Nil, cu mult timp în urmă. Slujim unui Dumnezeu uimitor! Va fi minunat să auzim în ceruri povestiri despre cum ne-au salvat îngerii noștri păzitori.

    De la bocet la bucurie

    Dumnezeu poate şi vrea să ne ia tristeţea, descurajarea şi amărăciunea, ca noi să ne putem bucura de viaţă şi să fim pregătiţi să-L primim cu bucurie. Domnul ne va binecuvânta dacă îi dăm voie.

    Între două lumi

    Tată, ne rugăm pentru tinerii indeciși să se prindă de Tine! Și pe cei plecați departe înapoiază-i casei Tale! PROVOCARE: Gândește-te la o carte care vorbește despre Isus și ofer-o, când ai ocazia, unui tânăr!

    Isten minden cselekedetet megítél

    „Mert minden cselekedetet az Isten ítéletre előhoz, minden titkos dologgal, akár jó, akár gonosz legyen...