„Învață-ne să ne numărăm bine zilele, ca să căpătăm o inimă înțeleaptă!” Psalmul 90:12.
Biblia, împreună cu predicarea Evangheliei prin cuvânt și prin cântec constituie doi munți mari pe care Dumnezeu i-a clădit pentru a ne împiedica să tragem greșita concluzie că este ușor a te pierde. Un al treilea munte care ne este pus în față este acela al judecății tale. Logica și rațiunea ne pot împiedica de la a ne pierde mântuirea. Prin profetul Isaia Isus a zis: „Veniți totuși să ne judecăm” (Isaia 1:18). Să ne judecăm cu privire la ce? Cu privire la păcatele voastre! Am aranjat în așa fel încât ele să fie albe ca zăpada, chiar dacă acum sunt roșii cum e cârmâzul. Am pregătit viața veșnică pentru voi.
Cineva ar putea spune că nu putem dovedi aceasta. Dacă cineva ar veni la mine să-mi să spună: „Dovedește-mi că există viață veșnică” n-aș putea dovedi. Nu am vreun instrument sau cunoștințe științifice pentru a putea dovedi că există veșnicie. Pe de altă parte nici scepticul nu poate dovedi că ea nu există. Dacă am pune pe oameni să înșiruie cele mai importante întrebări pe care le-ar avea, sub garanția că ar primi răspunsul adevărat, una din primele cinci întrebări ar fi cu siguranță aceasta: „Există viață dincolo de moarte?” Aceasta reprezintă un mare necunoscut ce poate fi înțeles doar prin credință.
De fapt, dacă ar fi să-mi folosesc doar mintea și logica, doar rațiunea omenească, n-aș fi prea mulțumit de ceea ce mi-ar oferi o persoană care nu-L acceptă pe Dumnezeu. Nu avem de ales între viață veșnică în ceruri și viață veșnică în Las Vegas. La sfârșitul unei vieți de 70 de ani avem de ales între viață veșnică și moarte. Moarte ce poate fi veșnică, nu-i așa? Totuși nu mi se pare prea impresionant. Am auzit despre oameni care se simțeau mulțumiți și „maturi” la gândul că tot ceea ce au reprezintă viața aceasta, iar când viața se termină, totul s-a terminat. Ei par împăcați cu această idee. Mă întreb cum pot gândi în felul acesta?
Vorbeam odată cu cineva care era la spital și care avea patima fumatului. El spunea: „Orice laș se poate lăsa de fumat. Dar este nevoie să fii un bărbat adevărat ca să mori de cancer de plămâni!” Această logică este greșită încă de la primul cuvânt. Bineînțeles că acest om se grozăvea. Dar, cu fiecare țigară pe care o aprindea, el trebuia să treacă un munte uriaș de rațiune și bun simț.
Judecata sănătoasă este un munte pe care Dumnezeu l-a creat ca să facă drumul pierzării cât mai greu.