„Căci prin har ați fost mântuiți, prin credință. Și aceasta nu vine de la voi, ci este darul lui Dumnezeu.” Efeseni 2:8.
Omul este o victimă aproape fără speranță a deprinderii de a face totul singur. Aceasta este o etichetă a naturii cu care s-a născut. O altă denumire ar fi egoismul, ori independența. Acest principiu este semănat în noi încă de când suntem copii. Îmi aduc aminte că odată făceam ordine în garaj, iar copilul meu de trei ani era prin jur, căutând să mă ajute. A început să facă ceva și făcea greșit. Nu intenționam ca acel lucru să fie pus acolo, ori ca celălalt să fie luat din locul de unde eu deja îl pusesem. Așa că am încercat să-l corectez. Știți ce a zis? „O fac eu tăticule, eu o fac!”
Cine îl învățase astfel? Probabil că am mai contribuit și eu, ori mama lui. Însă el a fost născut cu o astfel de fire. Unul din cele mai grele lucruri este să spui unui adolescent căruia de abia au început să-i crească aripile și vrea să părăsească cuibul, că el este o creatură dependentă și că trebuie să depindă de Dumnezeu. Cum poate cineva să-și satisfacă dorința de a fi independent și autonom, și totuși să depindă de Dumnezeu? Aici ajungem într-o situație foarte complexă. Aceasta este dilema care face să fie atât de greu să fii mântuit și aceasta nu este o nelămurire care să aparțină doar copilului sau adolescentului, ci este a tuturor. Este natura omenească.
Pentru că suntem născuți cu această natură moștenită, și pentru că ni se pare greu să predăm independența noastră, am descoperit că în religie o persoană adesea contează pe ceea ce este în stare să facă pentru a câștiga și merita mântuirea. Acesta este fundamentul tuturor religiilor păgâne. Adesea noi devenim victimele faptelor sau comportamentului nostru care devin speranța mântuirii noastre. Dar Efeseni 2:8-9 ne spune că suntem mântuiți prin har și prin credință, nu prin noi înșine. Harul nu este de la noi, după cum nici credința nu vine de la noi. Romani 12:3 ne spune că credința este un dar dat fiecăruia. Și Dumnezeu ne-a mai dat Scriptura, prin care credința crește. Așa că credința este un dar, iar harul ne este dat tot în dar. Trebuie să recunoaștem că, dacă primim Cuvântul lui Dumnezeu, în nici un caz nu putem privi la noi înșine pentru vreo speranță de mântuire. Tot ce putem face este să acceptăm darurile Sale.
