„Dacă voiește cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-și ia crucea în fiecare zi și să Mă urmeze.” Luca 9:23.
Isus a zis: „Dacă voiește cineva să vină după Mine, să se lepede…” De ce? De ce anume? “… de sine.” Uneori parcă înțelegem diferit. Să se lepede de una sau de alta, ori de vreun obicei sau vreo practică sau vreun alt lucru.
A existat o perioadă din viața mea în care mă gândeam că crucea îmi interzicea să fac ceva care îmi plăcea cu adevărat să fac. Am auzit același lucru și de la alții. „Crucea mea este renunțarea la dans. Nu mai pot dansa. Tare aș dori să pot, dar, ce să fac, asta mi-e crucea.” Nu despre așa ceva vorbește Isus. Crucea este lepădarea de sine. Dacă voiește cineva să se lepede de sine, să-și ia crucea și să Mă urmeze.
Ni se cere predarea de noi înșine, renunțarea la sine. De aceea, o greșită înțelegere a problemei predării conduce la înlocuirea predării adevărate cu una falsă. Dacă sunt destul de mare și destul de puternic și am destulă hotărâre și putere de voință, pot să mă păcălesc pe mine însumi gândind că m-am predat. Adevărul este că probabil am făcut exact contrariul. Dacă cred că pot renunța la fumat de unul singur, fără puterea lui Dumnezeu, foarte probabil că mi-am creat atmosfera în care să mă simt ca în chinurile iadului De ce? Pentru că voi trăi ceva mai mult fără cancer la plămîni, însă în același timp îmi voi atribui glorie, onoare și credit mie însumi, și voi vrea inevitabil o răsplată pentru realizarea mea. Este aceasta posibil? Adevărul este că fără Isus pot renunța la fumat, băut ori dans doar pe dinafară.
Pe dinăuntru voi fi tot același. Crucea nu constă în a renunța să facem ceva ce ne-ar place. Ea înseamnă lepădare de sine.
Cât de des trebuie luată această cruce? Odată, la începutul vieții mele de creștin? Nu, ci zilnic. Luați aminte: „Este nevoie de o convertire adevărată nu o dată la câțiva ani, ci zilnic. Această convertire aduce pe om într-o relație nouă cu Dumnezeu. Lucrurile vechi, patimile firești, tendințele spre rău, moștenite ori cultivate, vor dispărea, iar noi vom fi reînnoiți și sfințiți. Iar această lucrare trebuie să fie continuă… Nici o inimă reînnoită nu poate fi menținută în condiția de dulce iubire de la început fără o aplicare zilnică a sării Cuvântului. Nimeni nu va putea rămâne convertit fără să primească zilnic harul divin.” Ellen White, Review and Herald, 14 septembrie 1897.
