„Domnul este bun, El este un loc de scăpare în ziua necazului; şi cunoaşte pe cei ce se încred în El.” Naum 1:7
Mulţi oameni sunt nemulţumiţi de viaţa lor spirituală pentru că ei încearcă să facă binele pentru ca să devină creştini adevăraţi. Nu merge aşa! În Ioan 6 ni se spune că poporul evreu a venit la Isus cu întrebarea: „Ce să facem ca să săvârşim lucrările lui Dumnezeu?” Isus le-a răspuns: „Lucrarea pe care o cere Dumnezeu este aceasta: să credeţi în Acela pe care L-a trimis El” (Ioan 6:28-29).
Întrebarea este: ce înseamnă să crezi? Dacă lucrarea pe care o cere Dumnezeu este să credem, cum facem noi aceasta în mod practic? Cum căpătăm noi credinţă? Cum dobândim încredere? Oare prin a ne strădui din greu să fim mai încrezători?
În relaţiile noastre cu semenii noştri, două lucruri sunt necesare pentru ca noi să căpătăm încredere în cineva. Mai întâi, persoana trebuie să fie într-adevăr vrednică de încredere. În al doilea rând, noi trebuie să ajungem să cunoaştem bine acea persoană. De obicei noi nu ne încredem într-o anumită persoană dacă nu o cunoaştem destul de bine. Apoi, după ce am cunoscut persoana, ne încredem în ea în mod spontan, fără să ne impunem lucrul acesta în mod voit. Dumnezeu este vrednic de toată încrederea. Dacă îl cunoşti te vei încrede în El în mod natural, spontan. Dacă nu-L cunoşti vei manifesta lipsă de încredere.
Aşadar cum învăţăm noi să ne încredem în Dumnezeu? Noi realizăm acesta prin a căuta să-L cunoaştem cât mai bine. Dumnezeu te invită să fii mai mult decât unul care trăieşte bine viaţa de credinţă. El te invită să fii prietenul Lui, să-L cunoşti pe El şi puterea Lui. Acesta este adevăratul creştinism.
Majoritatea membrilor bisericii de astăzi se bazează pe ceea ce ei pot realiza, în loc de a căuta acea legătură personală de prietenie cu Dumnezeu. Potrivit unor recente sondaje numai unul din cinci îşi iau zilnic timp ca să-L cunoască pe Dumnezeu. Ceea ce încearcă ceilalţi, este să producă mere neavând la dispoziţie pomul respectiv. În lipsa unei legături continue cu Dumnezeu, încrederea, roadele şi în general o trăire cu adevărat creştină nu pot exista cu adevărat.
