„Astfel, în toate dimineţile, fiecare strângea cât îi trebuia pentru hrană; şi, când venea căldura soarelui, se topea” Exod 16:21
Copiii lui Israel au urmat îndemnul lui Moise strângând zilnic mana, pâinea cerească, potrivit cu nevoile lor personale. Şi Moise le-a zis: „Nimeni să nu lase ceva din ea până a doua zi dimineaţă”. Oare ce putem învăţa de aici pentru a îmbunătăţi viaţa noastră devoţională?
Aş vrea să vă sugerez că unul din motivele pentru care oamenii au greutăţi în trăirea lor creştină este că ei încearcă să se sprijinească astăzi pe ceva care s-a petrecut ieri. Nu merge. Viaţa creştină se bazează pe principiul troleibuzului şi nu pe principiul bateriei! Noi nu putem stoca religie.
Unii israeliţi n-au urmat sfatul lui Moise şi, lăsând mană pentru a doua zi, au văzut că „a făcut viermi şi s-a împuţit”. Este oare posibil ca aşa ceva să se petrecă şi în viaţa de credinţă?
Experienţa de ieri nu mai este îndestulătoare pentru astăzi. Aici au căzut mulţi creştini. Ei au auzit că o viaţă de consacrare, de devoţiune, de legătură cu Dumnezeu, este foarte importantă. Ei „încearcă” pentru o zi sau două, apoi sar peste o săptămână întreagă, apoi se apucă din nou pentru o vreme. Ei încep şi apoi se lasă. Iar încep, iar se lasă. Apoi trag concluzia: „Nu merge.” Normal că nu merge! Este posibil să fii destul de religios ca să te simţi mizerabil dar nu îndeajuns pentru o legătură corespunzătoare cu Dumnezeu.
Statornicia este foarte importantă în problema comuniunii zilnice cu Dumnezeu. Isus a zis: „Dacă voieşte cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea în fiecare zi, şi să Mă urmeze” (Luca 9:23).
Aşadar copiii lui Israel adunau mană „în toate dimineţile, fiecare strângea cât îi trebuia pentru hrană; şi, când venea căldura soarelui, se topea.” Ţi s-a întâmplat ca viaţa ta devoţională să se reducă la o scurtă rugăciune pe care s-o rosteşti seara înainte de a cădea în pat? Mulţi au descoperit că atunci când în loc de a studia şi a se ruga seara, au făcut aceasta dimineaţa, o importantă schimbare a avut loc în viaţa lor. Rugăciunea lor nu a mai fost: „Doamne, iartă păcatele şi neputinţa mea” ci ea a devenit un timp de reală comuniune şi părtăşie cu Cerul. Ia-ţi timp la începutul fiecărei zile pentru a-L căuta pe Isus prin studiul Cuvântului Său şi prin rugăciune.
