„A doua zi dimineaţa, pe când era încă întuneric de tot, Isus S-a sculat, a ieşit şi S-a dus într-un loc pustiu. Şi se ruga acolo.” Marcu 1:35.
Vorbind despre importanța petrecerii zilnice a unui timp de comuniune şi părtăşie cu Dumnezeu, noi trebuie să luăm aminte la exemplul dat de Isus Însuşi. A petrecut El timp cu Tatăl Său? Ni se spune că zorile îl găseau adesea la poalele muntelui în comuniune cu Dumnezeu.
„În aceste ore de rugăciune solitară Isus primea înţelepciune şi putere. Să urmăm şi noi exemplul Lui găsindu-ne timp de meditaţie şi comuniune cu Tatăl nostru ceresc la începutul şi sfârşitul fiecărei zile.” – Educaţie, p. 2 59. „Atacat zilnic de ispite şi de conducătorii iudei, Hristos ştia că natura Lui umană trebuia să fie întărită prin rugăciune. El trebuia să rămână în comuniune cu Dumnezeu pentru ca să poată fi o binecuvântare pentru oameni… El a arătat astfel ucenicilor care era sursa puterii Lui. Nici o fiinţă omenească nu poate avea putere adevărată în lipsa părtăşiei zilnice cu Dumnezeu.” – Sfaturi pentru părinţi şi învăţători, p. 323. „Dimineaţă după dimineaţă, după cîteva ore petrecute cu Dumnezeu, Isus aducea oamenilor lumina cerească.” – Parabole, p. 139.
Dacă pentru a trăi o viaţă de credinţă Isus însuşi a avut nevoie de o astfel de comuniune cu Tatăl, cu cât mai mult avem noi nevoie de lucrul acesta? Credinţa adevărată vine numai ca rezultat al legăturii cu Dumnezeu, prin studierea Cuvântului Său şi prin rugăciune. „Credinţa vine în urma auzirii; iar auzirea vine prin Cuvântul lui Hristos” (Romani 10:17). Fără această continuă relaţie cu Dumnezeu, noi nu vom putea creşte în har. Legătura cu Dumnezeu este de o absolută necesitate.
Eu obişnuiam să cred că pentru a fi creştin trebuia să încerc din greu să trăiesc o viaţă corectă. Apoi, dacă îmi mai rămânea ceva timp, trebuia să citesc Biblia şi să mă rog puţin. Dar pentru a avea o viaţă creştină continuă, vibrantă şi sănătoasă, noi trebuie să ne luăm timp pentru părtăşie cu Hristos. Asta este tot ce ni se cere. Eforturile noastre trebuie îndreptate numai în această direcţie. Lucrul acesta nu este un accesoriu al vieţii creştine, ci însăşi temelia ei.
Viaţa noastră spirituală începe când noi venim la Dumnezeu pentru prima oară, şi acceptăm neprihănirea Lui în schimbul păcatelor noastre. Viaţa noastră spirituală continuă şi se dezvoltă prin reînnoirea zilnică a consacrării noastre şi prin petrecerea zilnică a unui timp special de comuniune cu El.
