„Deci, ce am văzut şi am auzit, aceea vă vestim şi vouă, ca şi voi să aveţi părtăşie cu noi. Şi părtăşia noastră este cu Tatăl şi cu Fiul Său, Isus Hristos.” 1 Ioan 1:3.
Ioan fusese numit fiul tunetului. Dar el a petrecut trei ani împreună cu Isus. El luase masa cu Isus, călătorise cu El, şi ei împărtăşiseră aceleaşi nevoi. Timp de trei ani Ioan se luptase pentru întâietate. În toţi aceşti ani el rămăsese fiul tunetului. Aceia care cred că convertirea şi umblarea în părtăşie cu Isus pot schimba pe om peste noapte, şi că dacă acestea nu se întâmplă convertirea nu a fost reală, ar trebui să ia seama la Iacob şi Ioan şi la ceilalţi ucenici.
Ei s-au luptat şi s-au certat pentru intâietate pe tot parcursul perioadei petrecute cu Isus. Chiar şi în camera de sus ei erau framântaţi de aceleaşi gânduri. Ei nu au „alunecat” în ceartă! Ei se certaseră ore în şir pe drum cu privire la subiectul întâietăţii. Ei erau atât de preocupaţi cu acest subiect încât au rămas în urma lui Isus.
Când s-au reîntâlnit, Isus i-a întrebat: „Despre ce vorbeaţi unul cu altul pe drum?”
Ei au schimbat subiectul pentru că erau prea jenaţi ca să admită că se certaseră, dar de fapt nu au încetat să o facă.
Isus i-a tratat atunci cu blândeţe şi gingăşie, şi Ioan a continuat să umble cu Isus chiar şi după ce Isus S-a înălţat la ceruri. Mulţi ani mai târziu, el a scris pentru noi aceste cuvinte: „Şi părtaşia noastră este cu Tatăl şi cu Fiul Său, Isus Hristos.” El vorbea folosind timpul prezent.
Pe măsură ce Ioan a continuat să umble cu Isus, el a ajuns să fie transformat printr-o comuniune zilnică cu El. Spre sfârşitul vieţii sale, în loc să mai întrebe „Cine este cel dintâi?” şi să caute poziţia cea mai de vază, el zice: „Preaiubiţilor, să ne iubim unii pe alţii pentru că dragostea este de la Dumnezeu.”
Scopul primordial al vieţii devoţionale este părtăşia cu Isus. Noi vorbim, umblăm şi comunicăm cu El pentru a fi părtaşi cu El. Şi în cele din urmă, în virtutea acestei părtaşii noi vom deveni asemenea Lui.
