Rugăciunea umilinței

„Smeriţi-vă înaintea Domnului și El vă va înălţa.” Iacov 4:10.

Toţi ştim că pentru a te cunoaşte cu cineva şi pentru a rămâne în legătură, trebuie să comunici cu acea persoană. Acesta este scopul rugăciunii. Dacă legătura cu Hristos constituie temelia vieţii creştine, atunci rugăciunea este o necesitate absolută. Nu există nici un înlocuitor şi nici o altă alternativă. Pentru un orb există alternative în ce priveşte citirea Bibliei, dar nu şi în ce priveşte rugăciunea.

Ce putem face pentru ca această comunicare prin rugăciune cu Dumnezeu să fie efectivă? Ni se spune că „în ce priveşte legătura cu Dumnezeu, nimic nu este mai important decât o adâncă umilinţă” (Mărturii, vol.S, p. S0). Să luăm aminte la pilda fariseului şi vameşului din Luca 18:11: „Fariseul sta în picioare, şi a început să se roage în sine astfel: ‘Dumnezeule, îţi mulţumesc că nu sunt ca ceilalţi oameni…’” şi el a început să înşire faptele lui bune. În ce privinţă nu era el ca ceilalţi oameni? În ce priveşte exteriorul sau interiorul? Este evident că el se referea la faptele exterioare. Dar vameşul „sta departe, şi nu îndrăznea nici ochii să şi-i ridice spre cer, ci se bătea în piept, şi zicea: ’Dumnezeule, ai milă de mine, păcătosul!’”. Vameşul a fost acela care s-a întors acasă îndreptăţit şi nu fariseul.

Fariseul putea ca în virtutea puterii sale de voinţă să aibă o viaţă exterioară corectă. Dar inima lui rămăsese neschimbată. Numai aceia care, asemenea vameşului, îşi recunosc neputinţa în ce priveşte reîmpăcarea lor cu Dumnezeu şi îşi dau seama că nu pot face altceva decât să vină la El şi să admită nevoia lor disperată de harul Său iertător, vor fi cu adevărat îndreptăţiţi.

Aceasta înseamnă mai mult decât a rosti cuvinte potrivite. „Buzele pot mărturisi o sărăcie a sufletului pe care inima nu o recunoaşte. În timp ce vorbim lui Dumnezeu despre sărăcia noastră spirituală, inima se poate umfla de mândria superiorităţii propriei noastre umilinţe şi a îndreptăţirii de sine. Numai într-un singur fel se poate obţine adevărata cunoaştere de sine. Noi trebuie să privim la Hristos. Ceea ce face pe oameni să se înalţe atât de mult în propria lor dreptate este necunoaşterea Lui” Parabolele Domnului Hristos, p. 159. Dacă dorim să avem o legătură bună cu Dumnezeu, noi trebuie să urmăm exemplul lui Hristos şi să ne rugăm ca Duhul Sfânt să ne aducă la acea umilinţă fără de care adevărata relaţie cu Dumnezeu nu poate exista.

Citește și

Comentariile sunt închise

Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi.

Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile. Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web și a îmbunătăţi experienţa de navigare.
Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. DA, ACCEPT Citește mai mult

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!