„Domnul vorbea cu Moise faţă în față, așa cum vorbeşte un om cu prietenul lui.” Exodul 33:11
Gândeşte-te pentru câteva momente la unul din prietenii tăi apropiaţi în a cărui companie te bucuri şi cu care te vizitezi în mod regulat. Cât timp a trecut de când ai vorbit acelei persoane timp de zece minute în şir fără să-i ceri nimic şi fără să o rogi să facă ceva pentru tine? Despre ce aţi discutat? Probabil că mulţi dintre noi n-ar avea nici o problemă în a vorbi cu prietenii lor cei mai buni fără să le ceară ceva în mod deosebit.
Dar cum stau lucrurile în ce priveşte legătura ta cu Dumnezeu? Cât timp a trecut de când ai vorbit cu El timp de zece minute fără să-L rogi să-ţi dea ceva şi fără să-I ceri să facă ceva pentru tine?
Dacă scopul principal al vieţii creştine este stabilirea unei legături cu Dumnezeu, atunci scopul principal al rugăciunii este comuniunea. Şi totuşi cât de mulţi creştini consideră rugăciunea ca fiind în principal un mijloc prin care să primească ceva şi în special o cale prin care să primească răspunsuri. De fapt, sunt unii care se întreabă dacă ei sunt cu adevărat creştini sau nu în funcţie de faptul dacă ei primesc sau nu răspunsurile pe care le cer.
Înţelegem că în relaţiile noastre omeneşti scopul principal al conversaţiei nu este de a căpăta ceva de la persoana respectivă, ci mai degrabă a conversa de dragul conversaţiei – a vorbi unul cu celălalt pentru că ne bucurăm de tovărăşia noastră.
În timp ce aceia care ne sunt apropiaţi sunt adesea binevoitori să facă multe lucruri pentru noi, şi în timp ce noi sperăm că dacă s-ar întâmpla să jignim pe unul din aceşti prieteni ai noştri, ei ne-ar ierta dacă i-am ruga, aceste servicii nu constituie totuşi temelia unei relaţii de durată. Dar cât de adesea, în încercările noastre de a comunica cu Dumnezeu noi limităm legătura noastră cu El numai la a-I cere ajutorul, lipsindu-ne astfel de binecuvântarea care ar veni peste noi dacă I-am vorbi numai de dragul de a comunica cu Acela care ne iubeşte, care ne înţelege şi care este interesat în orice problemă pe care am vrea s-o împărtăşim cu El.
Dacă legătura ta cu Dumnezeu s-a bazat numai pe cereri, încearcă astăzi să rezervi zece minute în care să vorbeşti cu El, fără să-I ceri nimic. Făcând aşa vei descoperi o dimensiune a rugăciunii care n-ai bănuit că ar putea exista.