„Dacă unul dintre voi are un prieten şi se duce la el la miezul nopţii, şi-i zice: ’Prietene, împrumută-mi trei pâini, căci a venit la mine de pe drum un prieten al meu, şi n-am ce-i pune înainte…’” Luca 11:5-6.
Subiectul rugăciunii de mijlocire poate ridica multe întrebări în minţile acelora care caută să întreţină legătura cu Dumnezeu. Ce loc are rugăciunea pentru alţii în viaţa creştinului? Care este valoarea ei? Care sunt roadele ei? Pilda celui care caută să împrumute pâini la miezul nopţii ne dă câteva informaţii cu privire la aceste întrebări.
Să notăm în primul rând că noi nu avem nimic ca să dăm celor în nevoie. Noi trebuie să mergem la o sursă, de unde să ne aprovizionăm. Ca să putem sluji altora, avem nevoie să mergem noi înşine la Prietenul nostru, care este Pâinea Vieţii, pentru a putea dobândi ceea ce trebuie să împărtăşim cu aproapele nostru. Şi dacă dorim bunăstarea celor din jur, trebuie să fim gata să acceptăm şi inconvenienţele pe care le implică o astfel de slujire. Deşi era miezul nopţii, omul din parabolă a avut bunăvoinţa ca să meargă în căutarea celor necesare. El a insistat în a căuta ajutor până ce acesta i-a fost acordat.
Se pune uneori întrebarea: cât să mai continui să mă rog pentru cei pe care îi iubesc? La ce punct ar trebui să renunţ? Aş vrea să sugerez că iubirea nu va pune niciodată o astfel de întrebare. Când ne rugăm pentru cei iubiţi ai noştri, o vom face fără încetare pentru că nu putem să nu ne rugăm. Când John Knox se ruga: „Dă-mi Scoţia sau mor,” el se ruga pentru că iubea Scoţia, şi iubirea adevărată trebuie să se roage. Când Moise se târguia cu Dumnezeu pentru soarta poporului Israel, chiar când Dumnezeu îl pusese la încercare prin a-i sugera că va distruge acel popor şi va începe să construiască o altă naţiune din neamul lui Moise, aceasta s-a întâmplat pentru că dragostea lui Moise pentru Israel era atât de mare încât el nu putea face altfel. Moise n-a fost decât un exemplu al dragostei pe care Isus, Mijlocitorul nostru, o are pentru fiecare din noi.
Probabil că cea mai mare făgăduinţă a acestei parabole este asigurarea că Dumnezeu va răspunde. Celui care se roagă i se va da „atât cât îi trebuie.” „Nimănui nu i se va spune: Nu pot să te ajut. Aceia care vin în miez de noapte ca să hrănească sufletele flămânde, vor avea succes.” Parabole, p. 148. Rugăciunea pentru alţii va aduce roade! Şi legătura noastră cu Dumnezeu se va adânci în măsura în care noi ne alăturăm Lui în a ieşi în întâmpinarea nevoilor acelora pentru care El Şi-a dat viaţa.
