„Îmbrăcaţi-vă cu toată armătura lui Dumnezeu, ca să puteţi ţine piept împotriva uneltirilor diavolului.” Efeseni 6:11
Adesea când o persoană începe să aibă legătură cu Dumnezeu, el va descoperi că lucrurile merg mai rău, pentru o vreme, decât mergeau înainte. Şi se întreabă care poate fi cauza. Din experienţa lui Iov putem învăţa că Satana este răspunzător de această situaţie, şi că Dumnezeu îi permite să lucreze în acest fel pentru o vreme, pentru a se dovedi înaintea lui Dumnezeu, a lui Satana, şi înaintea noastră dacă acuzaţia Satanei – că noi Îl căutăm pe Dumnezeu din interese egoiste – este sau nu adevărată.
Satana îi spune lui Dumnezeu: „Vezi persoana asta care Te caută? Pe el nu-l interesează decât propriul lui bine. El vrea să ajungă la cer, să scape de probleme, şi să capete acea pace despre care aude pe alţii vorbind. El vrea biruinţa asupra păcatelor sale, şi vrea să scape de simţământul de vinovăţie care-i produce ulcer. El nu Te caută pentru că Te iubeşte, ci pentru ceea ce poate obţine de la Tine.” Aceasta este aceeaşi acuzaţie care a fost adusă şi în dreptul lui Iov.
Satana se îndreaptă spre noi descărcându-şi toate armele la întreaga lor capacitate. Aceasta este partea a doua a cărţii lui Iov. Ai pană la toate cele patru roţi ale maşinii în aceeaşi zi. Sau poate te loveşte o boală. Sau poate trăieşti o viaţă mai păcătoasă decât înainte. Deodată te surprinzi că cedezi la ispite asupra cărora crezuseşi că câştigaseşi biruinţa cu multă vreme în urmă. Ce faci atunci. Nu cumva zici: „Chestia asta cu legătura cu Dumnezeu nu merge, mâine dimineaţă nu mă mai scol devreme”?
Aşa că mâine te scoli la ora obişnuită. Ce crezi că se întâmplă? Ai o zi minunată. Roţile sunt umflate din nou. Nu te mai doare nimic. La sfârşitul zilei te feliciţi pentru că ai trăit o zi de biruinţă. Şi Satana şi îngerii lui nu mai pot de bucurie. Lor nu le pasă de ceea ce faci sau nu faci atâta vreme cât nu te pleci pe genunchi.
Poate te gândeşti că după ce se întâmplă asta, Diavolul este destul de deştept ca să ne lase în acea stare. Şi el face aşa pentru o vreme. El ne poate lăsa în pace, pentru că ştie că suntem ai lui atâta vreme cât nu-L căutăm pe Dumnezeu. Dacă avem noroc, el va veni din nou la noi ca să ne sâcâie numai din răutate şi aceasta poate că ne va aduce din nou pe genunchi. Care este secretul istorisirii lui Iov? Când Iov a dovedit în faţa întregului univers că el nu-L slujea pe Dumnezeu din interese egoiste ci pentru că-L iubea, şi pentru că se încredea în El indiferent de împrejurări, atunci Dumnezeu a putut să-l binecuvânteze din nou. Satana a fugit.