„Cine se încrede în inima lui este un nebun.” Proverbe 28:26
Credinţa mântuitoare vine numai ca rezultat al unei legături de credinţă cu Hristos. Probabil că cea mai bună definiţie a credinţei într-un singur cuvânt este: încredere. „Credinţa este încredere în Dumnezeu.” Educaţie p. 253. Şi dacă credinţa este încredere, atunci vorbim de cel puţin două persoane. Nu există credinţă acolo unde este numai o singură persoană. Credinţa are un element subiectiv – cineva depinzând de altcineva.
Cum poţi să înveți să depinzi de altcineva? Este nevoie de două elemente: cineva care să fie demn de încredere, şi posibilitatea de a cunoaşte acea persoană. Dacă este vorba despre cineva nedemn de încredere, a cunoaşte acea persoană nu va da naştere la încredere, ci la neîncredere! Dacă ajungi să cunoşti pe cineva care nu este demn de încredere, nu trebuie să faci eforturi pentru a-ți exprima neîncrederea – aceasta se va produce în mod automat. Contrariul este la fel de valabil. Când ai de a face cu o persoană care este de o încredere absolută, tot ceea ce ai de făcut pentru a învăţa să te încrezi în acea persoană este să ajungi s-o cunoşti, şi te vei încrede în acea persoană în mod natural şi spontan.
Credinţa mântuitoare este întotdeauna rezultatul legăturii noastre cu Acela care este demn de toată încrederea. Cum se poate însă stabili această relaţie? Prin comuniune. Aceasta este modalitatea de a stabili o relaţie cu oricine. Cum comunicăm noi cu Dumnezeu, cu Isus? Prin intermediul Bibliei – acesta este mijlocul prin care Dumnezeu ne vorbeşte nouă. Şi prin rugăciune – aşa Îi vorbim noi Lui. Şi prin a merge în diferite locuri şi a lucra împreună – aceasta este slujirea creştină. Legătura noastră cu El există ca rezultat al acestor trei simple mijloace. Când ajungem să-L cunoaştem ne vom încrede în El în mod spontan, şi atunci când ne vom încrede în El manifestăm credinţă. De aceea credinţa nu este rezultatul eforturilor noastre. Este o idee de origine satanică să încercăm să căpătăm credinţă prin eforturi, pentru că Satana ştie că dacă ne poate face să ne îndreptăm eforturile în această direcţie, el va reuşi să abată atenția noastră de la Isus, singura sursă a adevăratei credinţe. Determinându-ne să depunem eforturi pentru a căpăta credinţă, Satana concentrează atenţia noastră asupra eului. Dacă va reuşi aceasta, noi nu vom mai avea nici o şansă să dobândim adevărata credinţă. În concluzie, dacă vreau să am adevărata credinţă eu trebuie să învăţ să mă încred în Dumnezeu. Ca să reuşesc aceasta, eu trebuie să ajung să-L cunosc. Eu voi reuşi să-L cunosc pe El pe calea simplă a comuniunii, şi după ce voi face aşa, mă voi încrede în El în mod spontan.
