„Lucrarea pe care o cere Dumnezeu este aceasta: să credeţi în Acela pe care L-a trimis El.” Ioan 6:29
Scopul nostru astăzi este să scoatem în evidenţă faptul că credinţa este ceva mai mult decât ceea ce se înţelege de obicei prin cuvântul „încredere”. În Ioan 6, ni se relatează că iudeii au venit la Isus şi au întrebat: „Ce să facem ca să săvârşim lucrările lui Dumnezeu?” Isus a răspuns: „Lucrarea pe care o cere Dumnezeu este aceasta: să credeţi în Acela pe care L-a trimis El.”
Ce se include în „încredere”? Ni se spune că credinţa în Hristos care ne salvează sufletele nu este aşa cum o vedem noi reprezentată de mulţi. Crede, crede, este strigătul lor. Doar crede în Hristos şi vei fi mântuit. (Comentarii Biblice v. 6, p. 1063). Una dintre cele mai populare idei despre credinţă este că ea e doar o simplă încuviinţare cu capul, o declaraţie afirmativă despre faptul că Hristos există, şi nimic mai mult. Tendinţa tot mai mare de a accentua tema mântuirii numai prin Isus, este însoţită de strigătul imatur, naiv şi tinzând spre tolerarea păcatului: tot ceea ce ai de făcut este să crezi. Crede numai. Adevărul este că, studiind cuvântul a crede şi contextul în care el este folosit în Cuvântul lui Dumnezeu, vei ajunge la concluzia că credinţa are un înţeles mult mai profund.
Întrebarea pe care conducătorii iudei au pus-o lui Isus demonstrează că ei erau adepţii popularei teorii că trebuie să meriţi cerul şi să depui eforturi personale pentru a intra acolo. Întrebarea lor trădează faptul că atenţia lor era îndreptată asupra comportamentului. „Ce să facem ca să săvârşim lucrările lui Dumnezeu?” Ceea ce spuneau ei de fapt era: Ce să facem ca să merităm cerul? Isus le-a îndreptat imediat atenţia de la comportament la relaţie, zicând: „Lucrarea pe care o cere Dumnezeu este aceasta: să credeţi în Acela pe care L-a trimis El.” Aceasta este cheia. În primul rând, credinţa nu se bazează pe ceva, ea se bazează pe cineva. Punctul cel mai important nu este setul de doctrine sau crezul pe care l-am adoptat ca fiind cel mai bun. Ştiu în cine am crezut, nu în ce am crezut.
Iacov spune că până şi dracii cred – cred şi se înfioară (Iacov 2:19). Este clar însă că dracii nu au o credinţă mântuitoare. Ei nu se încred în Dumnezeu. Simpla acceptare cu intelectul a anumitor adevăruri biblice nu va fi niciodată suficientă. Până şi dracii fac aceasta. Credinţa care mântuieşte se referă la puternica încredinţare care vine numai ca rezultat al unei legături personale cu Isus Hristos.
