„De aceea îţi spun: Păcatele ei, care sunt multe, sunt iertate; căci a iubit mult Dar cui i se iartă puţin, iubeşte puţin.” Luca 7:47
Simon a dat un ospăţ în casa lui. El era îngrijorat pentru faptul că Isus primea şi ierta pe păcătoşi cu prea mare uşurinţă. Aşa că Isus a trebuit să-i spună pilda cu cei doi datornici. Unul din ei datora mult. Datoria celuilalt era mică. Amândoi fiind iertaţi, Isus pune întrebarea: „Spune-mi dar, care din ei îl va iubi mai mult?” Simon i-a răspuns: „Socotesc că acela căruia i-a ierta mai mult.” Isus i-a zis: „Drept ai judecat” (Luca 7:42-43).
Potrivit cu înţelegerea noastră omenească, iertarea dată în dar ar putea fi periculoasă. Pare ca şi cum ea ar îndemna la libertinaj. Se pare că undeva ar trebui să existe o limită a iertării, ori noi vom continua să păcătuim şi să ne pocăim la nesfârşit. Dar dragostea este un scut puternic împotriva libertinajului. Pentru că cei cărora li s-a iertat mult, ştiu mai bine decât oricine cât de mare este dragostea Celui care i-a iertat, şi această cunoştinţă îi îndeamnă să răspundă cu iubire, iubirii lui Dumnezeu. „Cei cărora li s-a iertat cel mai mult îl vor iubi cel mai mult pe Isus şi vor căuta să stea cât mai aproape de tronul Său, ca să-I înalţe laude pentru marea Sa iubire şi infinitul Său sacrificiu. Doar când înţelegem pe deplin iubirea lui Dumnezeu, ne dăm seama de grozăvia păcatului.” Calea către Hristos, p. 36.
În măsura în care ştim că suntem iubiţi, ne vom simţi liberi să răspundem cu propria noastră dragoste. În măsura în care ajungem să cunoaştem şi să ne încredem în dragostea lui Dumnezeu, vom fi conduşi la pocăinţă, şi cu cât cunoaştem mai mult din dragostea Sa, cu atât mai adâncă va fi pocăinţa noastră. Dacă îl iubim, vom păzi poruncile Lui. Doar iubindu-L suntem în stare să ascultăm de poruncile Lui. „Adevărata ascultare vine din inimă” Hristos Lumina Lumii, p. 668. Când venim la Isus, în fiecare zi, chiar aşa cum suntem, ne dăm seama că El ne primeşte. Când El ne dă darul pocăinţei, începem să înţelegem că dragostea Sa este destul de mare ca să ofere pocăinţă şi iertare chiar şi acelora dintre noi cărora a trebuit să li se ierte mult. Ca urmare, dragostea pentru El va ţâşni din inimile noastre. Dacă Îl iubim, vom dori şi să-L ascultăm. Darul iertării lui Dumnezeu nu numai că nu ne va conduce la libertinaj, dar constituie singura temelie adevărată a ascultării. În Romani 2:4 ni se spune că bunătatea lui Dumnezeu ne îndeamnă la pocăinţă.
