„Și cel neprihănit va trăi prin credinţă: dar dacă dă înapoi, sufletul Meu nu găseşte plăcere în el.” Evrei 10:38.
Potrivit cu cele scrise în Apocalipsa 14:12 poporul lui Dumnezeu care va trăi chiar înaintea celei de a doua veniri a lui Hristos va fi cunoscut prin două caracteristici. Ei vor păzi poruncile lui Dumnezeu, şi vor avea credinţa lui Isus. Ce înseamnă a păzi poruncile? Mai mult ca sigur că înseamnă mai mult decât numai a crede în valabilitatea lor. A păzi poruncile include mai mult decât a gândi că ele sunt bune. A păzi poruncile înseamnă mai mult decât de a fi de acord cu ele. Probabil că aţi auzit ideea că este adevărat că noi trebuie să păzim poruncile, dar că noi nu vom reuşi niciodată să le păzim în mod desăvârşit. Atunci textul nostru ar trebui să sune cam aşa: „Aici este răbdarea sfinţilor, care păzesc poruncile lui Dumnezeu, dar nu în mod desăvârşit.” Eşti de acord cu această modificare? Sper că nu. Aş vrea să-ţi spun că dacă nu păzeşti poruncile lui Dumnezeu în mod desăvârşit, de fapt nu le păzeşti deloc. Ori le păzeşti ori nu le păzeşti.
Punctul culminant al marei lupte nu va privi faptul dacă Isus a murit sau nu, sau dacă sângele Lui este îndestulător. Problema cheie chiar înaintea venirii lui Isus va fi dacă noi putem asculta de poruncile lui Dumnezeu sau dacă vom continua cu neascultarea. Acesta va fi conflictul final. (Hristos Lumina Lumii pag. 763). Putem noi asculta sau nu? Sau vi se pare că acest subiect pare incompatibil cu tema mântuirii prin credinţa în Isus? Oare ridicarea unei astfel de întrebări sună ca şi cum ne am îndrepta spre legalism? Sau este într-adevăr posibil ca subiectul ascultării şi cel al mântuirii numai prin credinţă să poată fi compatibile unul cu celălalt?
Când noi acceptăm ca temelie a speranţei noastre pentru mântuire faptul că noi putem veni la Isus aşa cum suntem şi că suntem acceptaţi pe baza a ceea ce El a făcut pentru noi la cruce, noi vom putea atunci să înţelegem în mod corespunzător subiectul ascultării. Pavel zice: „Căci mie nu mi-e ruşine de Evanghelia lui Hristos; fiindcă ea este puterea lui Dumnezeu pentru mântuirea fiecăruia care crede: întâi a iudeului, apoi a grecului; deoarece în ea este descoperită o neprihănire, pe care o dă Dumnezeu, prin credinţă şi care duce la credinţă, după cum este scris: ‘cel neprihănit va trăi prin credinţă’” (Romani 1:16-17). Probabil că pentru unii declaraţia că noi vom trăi prin credinţă, tot aşa cum predarea noastră iniţială se face prin credinţă, va suna ca un gând nou. Ascultarea vine prin credinţă. Nimic mai mult şi nimic mai puţin. Ascultarea este posibilă numai prin credinţă.
