„Am fost răstignit împreună cu Hristos, şi trăiesc… dar nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte în mine. Și viaţa, pe care o trăiesc acum în trup, o trăiesc în credinţa în Fiul lui Dumnezeu, care m-a iubit şi S-a dat pe Sine însuşi pentru mine.” Galateni 2:20.
Întrucât noi suntem păcătoşi prin naştere şi prin fire, şi pentru că fără Hristos nu poate exista neprihănire, noi nu putem ajunge decât la o singură concluzie. Pentru a fi terebinţi ai neprihănirii, un sad al Domnului, noi trebuie să acceptăm harul şi iertarea Sa, la începutul vieţii de credinţă, şi apoi să continuăm legătura şi comuniunea noastră cu El. „Omul păcătos poate găsi nădejde şi neprihănire numai în Dumnezeu; şi nici o fiinţă omenească nu poate fi neprihănită decât atâta timp cât are credinţă în Dumnezeu şi menţine o legătură vitală cu El.” – Mărturii pentru predicatori, pag. 367.
Punctul cheie în privinţa păcatului nu-l constituie înfăptuirea răului, ci a duce o viaţă despărţită de Hristos, indiferent dacă ea este rea sau bună. Toate faptele noastre, indiferent dacă pe dinafară ele sunt bune sau rele, sunt făcute din motive egoiste dacă noi nu ne aflăm în legătură cu Hristos şi dacă noi nu rămânem în El.
Pentru că noi suntem păcătoşi din naştere, noi, în noi înşine nu vom fi niciodată în stare să dăm dovadă de ascultare. Dacă noi ne vom trăi viaţa numai în puterea noastră, nu vom produce decât spini şi mărăcini. Dacă faptele noastre vor porni de la noi, rezultatul va fi întotdeauna nedesăvârşit.
Ceea ce ne aduce la întrebarea de o importanţă capitală. Cine va conduce viaţa noastră: noi sau Hristos? Biblia ne învaţă clar că Hristos vrea să trăiască în noi, şi să lucreze în noi „după plăcerea Lui, şi voinţa şi înfăptuirea” (Filipeni 2:13). Este posibil şi este un privilegiu ca Hristos să locuiască în inimile noastre prin credinţă (Efeseni 3:17).
Dacă noi ne bazăm pe propria noastră ascultare noi nu putem să sperăm pentru nimic mai mult decât o ascultare nedesăvârşită. Dar dacă Hristos trăieşte în noi, lucrarea Lui în noi nu va fi nedesăvârşită. Prin locuirea Sa în noi şi prin călăuzirea Sa, noi putem asculta în mod desăvârşit. Noi vom asculta, totuşi nu noi, ci Hristos care locuieşte în noi.
Cel drept va trăi prin credinţă. Dacă cei ce au fost iertaţi şi îndreptăţiţi prin neprihănirea lui Hristos trăiesc prin credinţă, ei vor putea să asculte. Dacă noi vom trăi o viaţă zilnică de credinţă în Isus, prin locuirea Sa în noi, noi vom putea să experimentăm o adevărată ascultare.
