„Pentru că, întrucât n-au cunoscut neprihănirea, pe care o dă Dumnezeu, au căutat să-şi pună înainte o neprihănire a lor înşişi, şi nu s-au supus astfel neprihănirii, pe care o dă Dumnezeu.” Romani 10:3.
Cel cu voință tare se poate folosi de renunţarea la faptele rele ca de o modalitate de a evita adevărata predare, predarea eului personal. Chiar şi cel cu voinţă tare trebuie să-şi dea seama că deşi el este în stare să renunţe la acţiunile exterioare greşite, pe dinlăuntru el este neschimbat. Numai Dumnezeu poate trata problema păcatului lăuntric.
Să presupunem că un vorbitor bun face limpede pentru tinerii noştri că muzica rock şi diavolul au multe în comun, şi ei renunţă la o astfel de muzică. Dar aceia care au făcut o astfel de renunţare pentru orice alt motiv decât din dragoste pentru Isus, şi pentru a-I permite lui Isus ca astfel să ia loc în vieţile lor, de fapt nu au renunţat cu adevărat la muzica rock. Când duhul necurat este împins afară de acea persoană, locul curat şi măturat este luat de şapte alte spirite care vor veni şi-i vor lua locul. Păcatul nu poate fi eliminat din viaţa noastră prin noi înşine. Păcatul poate fi dat afară numai de intrarea Domnului Isus în lăuntrul fiinţei noastre. Si ori de câte ori cineva încearcă să dea păcatul afară din viaţa sa prin propria lui putere, el va sfârşi mai rău decât înainte. El poate că nu se va întoarce din nou la muzica rock, dar el poate deveni foarte mândru de realizările sale. Și mândria este cel mai grozav dintre toate păcatele.
Vedem aşadar că problema predării este destul de delicată şi ne putem înşela în privinţa ei dacă credem că are de a face cu renunţarea la anumite lucruri. Predarea înseamnă a renunţa la noi înşine, şi a recunoaşte că ceea ce a spus Isus în Ioan 15:5: „Despărţiţi de Mine nu puteţi face nimic”, este o realitate absolută. Nu vorbim aici despre lucrurile pe care Dumnezeu ne-a împuternicit să le facem atâta vreme cât ne mai bat inimile. Tu poţi să-ţi duci gunoiul la ladă şi despărţit de Hristos. Tu poţi chiar deveni milionar despărţit de Dumnezeu, şi acesta este un fapt dovedit. Tu poţi fi un bun meseriaş, un matematician sau un doctor fără să apelezi la Dumnezeu. Despărţit de Dumnezeu Îl poţi chiar blestema. Pentru că din dragoste pentru noi şi din respect pentru alegerea noastră, El nu va face să înceteze bătăile inimii în pieptul aceluia care Îl blestemă. Dar despărţit de Dumnezeu, nici chiar cel mai tare om din lume nu poate da roadele neprihănirii. De aceea despre aceasta se vorbeşte în Ioan 15:5. Despărţiţi de El nu putem vorbi despre o ascultare adevărată.
