„Aşadar, nu atârnă nici de cine vrea, nici de cine aleargă, ci de Dumnezeu care are milă.” Romani 9:16
O descoperire importantă în ce priveşte înţelegerea modului în care viaţa creştină trebuie trăită este să înveţi cum funcţionează voinţa în procesul sfinţirii. Cu mult timp în urmă ni s-a spus că vom fi în continuă primejdie atâta vreme cât nu vom înţelege în mod corect rolul pe care voinţa noastră îl are în trăirea vieţii creştine, şi că printr-o corectă înţelegere a acestui proces, o schimbare radicală poate fi realizată în vieţile noastre (Mărturii, vol. 3, pag. 513; Calea către Hristos, pag. 47).
Totul se învârteşte în jurul întrebării: putem noi ajunge la sfinţire numai prin credinţă, sau prin credinţă plus fapte. Subiectul ce priveşte puterea divină şi eforturile omeneşti încă aşteaptă exercitarea unui studiu serios din partea noastră. Mulţi oameni acceptă premiza că îndreptăţirea este numai prin credinţă, dar nu pot să se debaraseze de ideea că există ceva ce noi putem face pentru a ne mântui pe noi înşine în procesul sfinţirii. Unii consideră chiar periculos a renunţa la ideea că metoda trăirii unei vieţi creştine este prin credinţă şi prin fapte. „Solia Îngerului al treilea nu va fi înţeleasă, iar lumina care va lumina întregul pământ de slava sa va fi numită o lumină falsă de către aceia care refuză să umble în această lumină… în manifestarea acelei puteri care va lumina pământul cu slava lui Dumnezeu, ei nu vor vedea altceva decât ceea ce în orbirea lor ei consideră a fi periculos, ceva care le va stâni temeri, şi-i va determina să ia măsuri drastice pentru a-i rezista. ” Mărturii Alese, vol. l, pag. 372.
Problema este că dacă noi nu vom înţelege cum să folosim voinţa noastră în mod corespunzător, este foarte probabil că o vom folosi în mod abuziv. În aceasta constă pericolul. Dacă vom îndrepta eforturile şi puterea noastră de voinţă spre un obiectiv imposibil de atins, vom sfârşi prin a fi înfrânţi. Dacă noi nu vom înţelege în mod corespunzător rolul voinţei şi al eforturilor omeneşti în vieţuirea creştină, diavolul are deja pregătite metode prin care să ne descurajeze, şi să scurt-circuiteze întreaga noastră legătură cu Dumnezeu. Ca urmare noi ne vom pierde asigurarea pe care am câştigat-o atunci când am acceptat pentru prima oară pe Hristos, pentru că noi nu vom înţelege cum să menţinem acea asigurare abţinându-ne de la a privi la noi înşine şi îndreptându-ne privirile spre Isus. Credinţa adevărată şi încrederea în meritele Sale este singura noastră nădejde atât la începutul vieţii creştine cât şi pe toată durata ei.
