„Ştiu, în adevăr, că nimic bun nu locuieşte în mine, adică în firea mea pământească, pentru că, ce-i drept, am voinţa să fac binele, dar n-am puterea să-l fac.” Romani 7:18
Problema voinţei, şi a modului în care puterea noastră de voinţă operează în trăirea creştină, este o problemă vitală. Apostolul Pavel ne-a lăsat două pasaje importante care tratează problema voinţei: Romani 7:14-21 şi Filipeni 2:12.13. Romani 7 ne descoperă frământările creştinului care s-a convertit, dar care nu a învăţat să fie total dependent de puterea lui Dumnezeu, ci încearcă să se bazeze pe propria lui putere. Verbul predominant în acest pasaj este a face. Ceea ce acest fel de creştin vrea să facă, el nu izbuteşte să facă. Şi ceea ce nu vrea să facă, el face. Şi chiar în centrul pasajului la versetul 18, ni se spune: „Pentru că, ce-i drept am voinţa să fac binele, dar n-am puterea să-l fac.” Persoana a cărei atenţie se îndreaptă în principal înspre înfăptuirea binelui, nu va ajunge să înţeleagă cum să facă ceea ce este bine şi drept.
În Filipeni 2:12.13, ni se spune: „Duceţi până la capăt mântuirea voastră, cu frică şi cutremur… Căci Dumnezeu este Acela care lucrează în voi, şi vă dă, după plăcerea Lui, şi voinţa şi înfăptuirea.” Dumnezeu este Acela care lucrează atât voinţa cât şi înfăptuirea în ceea ce priveşte trăirea unei vieţi creştine corespunzătoare. Dumnezeu însă nu lucrează şi voinţa şi înfăptuirea în viaţa creştinului atunci când vorbim despre menţinerea unei legături de credinţă. Care este diferenţa dintre aceste două declaraţii? Nu Dumnezeu lucrează şi voinţa şi înfăptuirea în ce priveşte lupta credinţei. Dar Dumnezeu este Acela care lucrează voinţa şi înfăptuirea în ce priveşte lupta împotriva păcatului. Dumnezeu a făgăduit că va lupta împotriva păcatului şi a diavolului pentru noi, dacă noi îi vom permite să facă aşa (2 Corinteni 10:4.5). Şi modalitatea prin care noi îi permitem lui Dumnezeu să facă această lucrare este prin a lucra voinţa şi înfăptuirea în privinţa legăturii şi părtăşiei cu El, lucrare pe care El nu o va face niciodată pentru noi.
Da, noi avem ceva de făcut în privinţa vieţii creştine, atât la începutul ei, cât şi pe parcursul ei. Credinţa vine în totalitate numai din iniţiativa tui Dumnezeu. Dar există un punct în care noi trebuie să alegem să răspundem acestei iniţiative. Şi, o corectă folosire a puterii de voinţă constă în a alege să răspundem lui Dumnezeu când El bate la uşa inimii noastre pentru părtăşia cu noi. Dacă noi vom alege să facem aceasta, şi vom continua s-o facem, Dumnezeu va demonstra în vieţile noastre, tot mai mult şi mai bine, că El poate realiza şi voinţa şi înfăptuirea cu privire la lupta împotriva păcatului.
